Abia își intrase toamna în drepturi când am ajuns prin zona Avrigului. Făgărașul începuse să-și pună straiele multicolore premergătoare iernii. Prin păduri, frunzele săreau jucăușe din bombeul bocancului, iar adierea rece a vântului îți aducea aminte că … vara se cam sfârșise.

Am ajuns pe Valea Avrigului într-o zi ploioasă. Țin minte că era îngrozitor de frig și îmi amorțiseră degetele. Tot urcând pe vale, la un moment dat, pe partea stângă mi-a apărut, de după o curbă, o clădire frumoasă, cu o dita’i parcarea.

Deasupra porții trona mândră o reclamă luminoasă pe care scria Popasul Montan. Nu am stat mult pe gânduri și am parcat în curte cu gândul să mă încălzesc puțin și să beau o cafea fierbinte.

Am intrat într-un hol scurt, apoi într-un spațiu imens împărțit într-o zonă de relaxare în partea dreaptă unde un șemineu imens îți făcea cu ochiul și un salon pentru servit masa în partea stângă. Imediat a apărut și administratorul Pensiunii Popasul Montan, domnul Nicu Ionescu.

Cu un zâmbet larg și sincer m-a întrebat foarte calm, “merge o cafea fierbinte pe frigul ăsta?”. A fost mai mult decât gând la gând cu bucurie. Am acceptat fără să stau prea mult pe gânduri și ne-am pus la taclale. Un om cu picioarele pe pământ, foarte ospitalier și deschis. Bineînțeles că nu am rezistat tentației și l-am rugat să-mi facă un tur al pensiunii.

Pot spune cu mâna pe inimă că foarte rar mi-a fost dat să văd o asemenea ordine și curățenie. Chiar dacă afară nu era tocmai cea mai prietenoasă vreme, în interior, totul sclipea de curățenie.

Camerele spațioase și foarte bine compartimentate și asortate, așternuturile albe cu miros proaspăt, vederea panoramică de la balcoane absolut extraordinară, iar liniștea de aici, … aproape că auzeai cum crește iarba.

Pensiunea Popasul Montan pune la dispoziția musafirilor 9 camere care însumează 22 de locuri de cazare, un salon pentru servirea mesei, un spațiu de relaxare cu șemineu și o multitudine de opțiuni pentru petrecerea timpului liber. Este de la sine înțeles că toate camerele au baie proprie, iar pe tot perimetrul pensiunii accesul la internet se face prin conexiune wireless.

Pentru petrecerea timpului liber, Pensiunea Popasul Montan de pe Valea Avrigului are în dotare o sală prevăzută cu masă de biliard, masă pentru tenis de masă, echipament pentru badminton și echipament de joacă pentru exterior. Pentru doritori, contra cost, se poate practica echitația sau ture de treking.

Pentru pasionații de bucătărie, la Pensiunea Popasul Montan folosirea grătarului sau a ceaunului sunt gratuite, accesoriile necesare pentru folosirea lor fiind puse la dispoziție de administratorul pensiunii.

Având în vedere că la Pensiunea Popasul Montan siguranța musafirilor este pe primul loc, tot spațiul comun este supravegheat video.
La momentul la care eu am ajuns aici erau în plină amenajare un teren de sport multifuncțional și o piscină exterioară. Conform spuselor domnului Nicu Ionescu, acestea ar trebui să fie gata până la 1 mai 2020, dar vom reveni cu amănunte referitor la acest subiect.

La Pensiunea Popasul Montan se poate servi masa, restaurantul fiind cu circuit închis, doar pentru cei cazați aici. Specificul bucătăriei este tradițional, domnul Nicu Ionescu fiind unul dintre cei mai renumiți bucătari din zonă.

Ca o concluzie pot spune fără reținere că Pensiunea Popasul Montan constituie una dintre locațiile mele preferate.
Cei ce doresc să viziteze zona se pot orienta către Biserica Fortificată din Avrig, vestitul Transfăgărășan, Palatul Brukenthal și Muzeul Avrig. Pasionații de drumeții au la dispoziție masivul Făgăraș, cele mai apropiate obiective turistice fiind Cascada Șerbota și Cabana Negoiu.
Articol scris de Adrian Satmaru
Fotografii de Adrian Satmaru și Pensiunea Popasul Montan