Țin minte că făcusem ceva kilometri în ziua aceea. Era vară și un soare orbitor, aerul condiționat nu făcea față, iar praful de pe drumurile neasfaltate pe care mersesem îmi dădea serios de furcă.
Plecasem din București, am ajuns la ce a mai rămas din bijuteria ingineriei românești, Planul Înclinat și la cascada de sub Șiclău, am tras o fugă și pe la Muzeul etnografic din Zăbala și, apoi, am zis că mă retrag la odihnă, dar auzisem de Restaurantul “Ca la mama acasă”, așa că am decis să fac o vizită și să mă pun puțin pe picioare, măcar în ceea ce privește mâncarea.
Am parcat chiar lângă restaurant, în spatele Parcului Central din Covasna, care găzduiește Balta Dracului. Am intrat pe terasă cu gândul să mă delectez cu mâncarea tradițională. Mirosul ce mă venea din bucătărie mi-a adus aminte de copilărie, când veneam la bunica mea și, pentru ea mâncarea era mai presus de orice, așa că gătea tot felul de bunătăți ardelenești. A fost atât de izbitoare aducerea aminte încât m-am hotărât pe loc să mănânc aici.
Am intrat și în restaurant să văd interiorul. Am pătruns într-o încăpere spațioasă ornată cu nenumărate obiecte care aduc aminte de istoria, tradiția și cultura locului. Un ștergar alb brodat pe perete, vase de lut inscripționate, un jug pentru boi atârnat frumos de o grindă și țoluri lucrate manual pe jos.
Toate creau senzația unei săli de servit masa de acum 100 de ani. Doar mesele, parcă, te scoteau din această atmosferă istorică, dar dacă te uitai mai atent zăreai pe sub fețele de masă albe lemnul masiv bine lucrat și lăcuit.
Nici nu am apucat să arunc bine o privire în jur că a și apărut doamna Maria. O apariție faină tare, o doamnă în vârstă, cu părul alb și un șorț care dovedea faptul că dis-de-dimineață lucrurile s-au pus aici pe roate. Am dat binețe și am întrebat, cât se poate de natural, ce îmi recomandă la masa de prânz. În ton cu gândurile mele, doamna Maria mi-a spus foarte natural și lejer că, “mai sunt ceva sărmăluțe cu cârnat de casă afumat și varză călită”.
Nici măcar o clipă nu am stat pe gânduri și am acceptat oferta. Mi-a a dus o apă și o cafea, din partea casei, să nu mă plictisesc până vine mâncarea. De plictiseală nu putea fi vorba pentru că, pe pereții restaurantului, dacă citeai printre rânduri puteai să înveți toată istoria ținutului.
Nu am avut mult de așteptat, aproximativ 10 minute, și a venit și doamna Maria cu o dita-i farfuria unde tronau niște sarmale imense, un cârnat cât toate zilele, o porție zdravănă de varză călită și o garnitură de mămăliguță aurie. Toate aveau un miros de îți venea să mănânci și farfuria. Mort de foame, cum eram, după o zi de alergătură, m-am înfipt voinicește în sarmale, dar avântul mi-a fost tăiat aproape instantaneu de temperatura preparatelor. Degeaba îmi spusese doamna Maria că sunt fierbinți, a trebuit să simt pe propria-mi limbă.
Am luat o mică pauză pentru a se răci reparatele și am tras o tură pe terasă. Aici, am dat de aceeași atmosferă. Totul decorat la fel ca în interior, liniște, curat și foarte ospitalier.
Mi-am luat inima în dinți și am intrat să-mi savurez mâncarea. Primele înghițituri m-au făcut să mă simt exact “acasă”. Același gust impecabil, aceeași savoare din copilărie, același aspect. Pot spune un singur lucru, numele restaurantului este perfect ales. Mâncarea, ospitalitatea și zâmbetul sincer al doamnei Maria sunt parte din garnitura mâncărurilor servite aici. Este absolut imposibil să nu te simți ca acasă.
Porțiile sunt foarte generoase și gustoase. Se simt ingredientele proaspete, iar „congelăturile” nu-și au locul aici. Deserturile sunt tot prăjituri de casă, iar măiestria doamnei Maria se simte în gustul fiecărui preparat.
Cândva, bunica mea, îmi spunea că “mâncarea iese după sufletul omului”. La Restaurantul “Ca la mama acasă” am avut ocazia să constat că doamna Maria are un suflet foarte mare și bun.
Vizibil încântată de pofta cu care am servit bunătățile servite s-a așezat liniștită lângă mine și m-a întrebat foarte senin ”cum a fost?”. Ce puteam să răspund? Figura mea spunea absolut tot ce era de spus. I-am spus și dânsei ce vă spun și vouă.
În decursul celor 30 de minute, cât am servit masa, am fost purtat în anii copilăriei, mi-am adus aminte de gusturile mâncărurilor bunicii mele, mi-am adus aminte de pofta cu care savuram fiecare farfurie de mâncare, mi-am adus aminte de mirosurile ce răzbăteau din bucătărie.
La final, am realizat că la Restaurantul “Ca la mama acasă”, nu mănânci doar o mâncare extraordinară, proaspătă, gustoasă și foarte sățioasă, ai ocazia să te întorci în timp în vremea când preocuparea principală a copilăriei era joaca.
Locul acesta mi-a rămas în suflet și, din suflet, îl recomand tuturor, pentru a retrăi copilăria din farfuriile doamnei Maria. Săru’mâna pentru masă, doamnă Maria.
Articol scris de Adrian Satmaru
Fotografii de Adrian Satmaru
Turist prin Romania 
Frumos,curat , si o atmosfera asa „ca la mama acasa”.
Sarut mana pentru masa,supa a fost delicioasa,
Sa va gasim sanatoasa sa ne incantati mereu cu bunatati.