Etimologia cuvântului vine de la începutul secolului XV și timp de sute de ani a cuprins județele de pe partea stangă a râului Olt urmând ca ulterior sa fie cuprinse și cele de pe partea dreaptă. Regiunea a fost una dintre cele opt “țări” așa cum erau denumite pe vremuri. Precum spunea Ion Popescu Voitești, in 1943, Oltenia este regiunea „primului uscat continental, geologic al regiunilor carpatice, în care neamul românesc şi-a păstrat şi etnicitatea şi graiul cel mai curat. În fine, Oltenia este şi regiunea în care specificul românesc, în port, credinţă şi cultură, apare în cea mai curată şi caracteristică formă”.
În prezent Oltenia reprezintă regiunea cuprinsă între culmile Carpaților Meridionali, culoarul Timiș-Cerna, râul Olt și Dunare și înglobează județele Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea și Mehedinți.
Începând din secolul I î.e.n, teritoriul Olteniei a aparținut Regatului Dac condus de Burebista, între anii 101 și 271 intrând sub stapânire romană. După retragerea aureliană, Oltenia a continuat raporturile directe cu Imperiul Roman, iar împăratul Constantin cel Mare a construit un pod peste Dunăre al cărui pilon de cap de pod se mai poate vedea și astăzi la Corabia.
Primul județ din Romania a fost Vâlcea. Acest lucru s-a întâmplat în perioada medievală când regiunea era condusă și administrată de un ban, al doilea om ca rang după voievod. Parte integrantă din Țara Românească, ținutul Olteniei avea un “cuvânt greu de spus” prin reprezentantul Marii Bănii din Craiova. În zilele noastre, municipiul Craiova mai este cunoscut și sub denumirea de “Cetatea Băniei”. Prin tratatul de la Passarovitz, în 1871, Oltenia intră sub stăpânire habsburgică, provincia căpătând numele de “Kleine Walachei” sau Mica Valahie. Datorită tentativei Habsburgilor de a instaura în Oltenia o administrație proprie, sprijinită militar și transformarea ei într-o provincie imperială, lucru pe care nici turcii nu-l reușiseră pe parcursul mai multor sute de ani, se dezvoltă o puternică mișcare de revoltă, care a cuprins toate segmentele societății, de la țărani și micii meseriași, până la comercianți, mica și marea boierime. Nemulțumirea populației era provocată de caracterul militar al exploatării, precum și de colectarea veniturilor provinciilor în visteria curții imperiale. Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, habsburgii întâmpinând mari dificultăți în tentativa de a prelua puterea de facto în provincie. Totuși, acestă perioadă a adus și anumite beneficii regiunii. Astfel, au fost realizate primele hărți topografice ale Olteniei. De asemenea, prin efectuarea unor intervenții pirotehnice s-a construit drumul Călimănești-Cozia pentru a lega noua provincie de restul imperiului. Astfel, drumul alternativ care lega Depresiunea Lotrului de Muntenia și care trecea de obicei prin localitățile Sălătrucu și Perișani, își pierde însemnătatea. După 1718 acestea rămân însă în posesia Munteniei, deoarece se aflau la est de râul Olt. În urma tratatului de la Belgrad din 1739, Oltenia este realipită la Țara Românească. Craiova devine între 1735 și 1770 capitala unei regiuni cufundate în anarhie, fără o apartenență statală reală, în care haiduci ca Iancu Jianu făceau legea.
Pe o perioadă de aproximativ 100 de ani, Oltenia devine sălașul unor celebri haiduci și panduri.
În 1821, Oltenia este locul de plecare al primei revoluții moderne, revoluție care avea să însemne pentru țările române, trecerea de la perioada medievală la epoca modernă. Deși revoluția lui Tudor Vladimirescu reușește doar să restabilească domniile pământene, ea constituie un moment de cotitură în istoria noastră.
Tot Oltenia a fost sălașul în care care s-a dezvoltat revoluția pașoptistă, Craiova fiind prima capitală a revoluției pe care o pregăteau oamenii „Frăției”: Nicolae Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Magheru, Costache Romanescu, Cristian Tell înainte de a duce revoluția la București. Oltenia a fost un foarte puternic centru unionist. Chiar și după Unirea Principatelor, Oltenia continuă să fie regiunea cea mai fierbinte, în perioada războiului de independență, căci Oltenia devine, din nou, regiunea cel mai puternic implicată în război, trecerea Dunării de către armata română are loc la Corabia, iar teatrul principal de desfășurare al ostilităților (Plevna, Grivița, Rahova, Vidin) era plasat în vecinătatea Olteniei, pe malul drept al Dunării. Populația a sprijinit material în modul cel mai direct războiul, în special familiile celor plecați la război, trecând efectiv Dunărea cu care de provizii pentru armata română care nu strălucea deloc la acest capitol, fapt foarte rar întâlnit în istoria războaielor moderne.
Deși începută în Moldova, răscoala de la 1907 atinge cote paroxistice în Oltenia, trupele de jandarmi și militari nu sunt suficiente, doar folosirea, în premieră, a artileriei și bombardarea unor sate (în special, Băilești și satele din jurul Slatinei) reușesc să stopeze răsculații.
În Primul Război Mondial, au loc lupte crâncene în marginea localităților importante din Oltenia, când armata română se retrăgea spre Moldova. Lupte la care populația civilă nu a ezitat nici un moment să intervină, la Podul Jiu (lângă Târgu Jiu), la Robănești (lângă Craiova), în pădurile Streharețului (Slatina) și pe valea Oltului (în apropiere de Râmnicu Vâlcea. La Podul Jiu, populația (printre care Ecaterina Teodoroiu) a reușit chiar să oprească coloana germană, până le-au sosit întăriri. Situația nu s-a repetat și în Muntenia unde orașele, inclusiv Bucureștiul, au fost cedate fără luptă.
În 1938, regele Carol al II-lea introduce, prin decret, organizarea administrativă bazată pe ținuturi. Pe teritoriul Olteniei a fost alcătuit Ținutul Jiu (numit uneori și Ținutul Olt), care cuprindea, pe lângă cele 5 județe oltenești și județul Olt.
În perioada 1950-1952, pe teritoriul Olteniei au existat regiunile Gorj, Dolj, Vâlcea (aceasta cuprindea și comune situate la răsărit de Olt care au fost desprinde din vechiul județ Argeș). Piatra Olt aparținea regiunii Argeș, iar comuna Islaz a fost atașată regiunii Teleorman.
În perioada 1952-1968 cea mai mare parte a teritoriului Olteniei (84,25%) este alcătuită din Regiunea Oltenia (numită până în 1960: Regiunea Craiova). Nord-estul Olteniei a făcut parte din Regiunea Argeș (numită până în 1960: Regiunea Pitești). Comuna Islaz a făcut parte din Regiunea București.
Actuala organizare administrativă a spațiului oltenesc datează din 1968.
Caracteristic pentru Oltenia față de celelalte regiuni ale țării sunt culele, „simboluri ale fortificării pentru apărarea pământului” (Theodorescu, 2003, p. 3), cum sunt cele de la Măldăreşti, Groşerea, Cula Greceanu, Glogova, Cula lui Cuţui, Cula lui Cornoiu sau Cula lui Tudor Vladimirescu, Casa Glogoveanu sau Casa lui Anton Pann.
Lângă Orșova se poate admira cea mai înaltă statuie din piatră din Europa, chipul lui Decebal sau “Drumul Regilor” din județul Gorj, Transalpina de astăzi, care face legătura între Oltenia și Transilvania. De asemenea, sunt de menționat ruinele cetății Ada Kaleh de la cotul Dunării ai cărei locuitori turci erau vestiți pentru țigarete, cafea la nisip, baclava, rahat, peltea, ciubuce, etc.
Încărcată de istorie, Oltenia își deschide porțile și sufletul prin Târgul de Turism al Olteniei, unde sunteți invitați să cunoașteți adevărata istorie a regiunii, tradiția si obiceiurile și să descoperiți atracțiile unui ținut frământat de veacuri.
Turist prin Romania 
Excelent articolul !!! Felicitari!