Oravița, reședința Banatului montan

„Dragă prietene,

Dacă vrei să știi de ce suntem mult mai europeni decât alți europeni, dacă vrei să afli de ce am fost dintotdeauna integrați, inclusiv la crearea României Mari, în 1918, în Mitteleuropa, adică în istoria Europei Centrale și nu în a Pensinsulei Balcanice (sud-est) unde ne situau, uneori umilitor, bilanțurile comuniste, dacă vrei să găsești farmecul natural, cu peisajul miraculos din preajmă, apele termominerale cu valoare curativă și posibilitățile hrănirii trupului și minții conform textelor vedice, brusc reluate în preocupările actuale de restaurare a medicinei tradiționale în toată lumea, ai un lucru extrem de simplu de rezolvat, să vii în Oravița, adevărata reședință dintotdeauna a Banatului Montan, parte esențială din Banatul istoric.”

Oraşul nostru este parte din istoria României dar şi din istoria Europei Centrale. Nimeni n-a intuit mai bine decât Nicolae Iorga, în anii ’40 din veacul trecut, statutul de europenitate al Oraviţei, fosta reşedinţă a judeţului interbelic Caraş, localitatea atâtor priorităţi româneşti în cultura şi civilizaţia continentului.
Aici, la 1817 a fost inaugurat primul edificiu teatral din istoria noastră (inaugurat de familia imperială, Francisc I de Habsburg-Lorena – între 1792-1806 a avut titlul de Francisc II al Sfântului Imperiu Romano-German apoi din 1806 pe acela de Francisc I de Austria până la moartea sa, în 1835 – şi Carolina-Augusta de Bavaria), tot aici se află punctul de plecare în industria feroviară românească, prima cale ferată intrând în activitate, la 20/30 august 1854, pe traseul Oraviţa-Baziaş iar prima cale ferată montană, pe traseul Oraviţa-Anina, la 15/25 decembrie 1863. În Oraviţa, la 1763, intră în activitate farmacia Winter devenită în vremea lui Lederer, la 1796, apoi a familiei Knoblauch, din decembrie 1819, cea dintâi farmacie montanistică iar ceva mai devreme, la 1718, la Ciclova Montană pornea la drum primul

Lacul Mare, primul baraj de greutate din Romania 1723-1733

furnal din civilizaţia tehnică românească, anul când, tot aici, fabrica de bere a lui Fischer producea primii hectolitri din licoarea care, la pragul lui 1800, concura mărci de renume de pe continent la calitatea apei folosite. O altă prioritate națională o reprezintă lucrările hidrotehnice de la cele două lacuri antropice din Banatul Montan, Lacul Mare și Lacul Mic din Oravița; ele au fost amenajate şi consolidate prin lucrări hidrotehnice speciale, pe cursul mijlociu al Văii Oraviţei, în intervalul 1727-1733, fiind prevăzute cu baraje pentru atenuarea undei de viitură dar şi pentru a servi industriilor nou create sau pentru agrementul locuitorilor, lucrările de la cele două lacuri constituind astfel primele baraje de greutate din România.

Despre aceste priorităţi dar şi despre pitorescul zonei noastre, despre oamenii ţinutului cărăşan în care Oraviţa este centrul lumii, despre succesele de până acum şi proiectele de mâine ale habitatului afli, desigur, explorând pagini din cronica destinului pe care l-a avut Oraviţa în istoria ţării şi a Europei, oraş coordonând şi azi ţinutul unui model de multiculturalitate activă…

Ionel Bota

Undeva, la marginea geografică a României, se află un loc miraculos, dominat de superlative care vin dintr-un trecut glorios: Oraviţa.

Ameţitoarele serpentine de pe muntele Simion se-neacă parcă în pârâul Oraviţa, care străbate urbea cu acelaşi nume. Trecem pe lângă cele două lacuride baraj, botezate „cel mare” şi „cel mic”, amenajate în prima jumătate a secolului al XVIII-lea pentru spălarea minereurilor aurifere şi păşim înbătrâna aşezare în care clădirile sunt înşirate mai bine de 7 km de-a lungul râului. Privită de pe pantă, reţeaua stradală seamănă cu o şiră a spinării. Din strada principală se ramifică, în dreapta şi în stânga, străduţe scurte pe care casele sunt aşezate în trepte până sub coama muntelui. Urmele trecutului, ce-au conferit „întâietate” urbei şi paşnicilor ei locuitori, provoacă nostalgii şi multe aduceri-aminte.

Situat în partea de sud-vest a judeţului Caraş-Severin, în preajma paralelei de 45°, cu o suprafaţă totală de 164,16 km², Oraviţa are în componenţa sa două localităţi subcomponente (Ciclova Montană, Marila) şi patru sate aparţinătoare (Broşteni, Răchitova, Brădişorul de Jos, Agadici).

Localitatea se învecinează la 21 km spre Est cu oraşul Anina, la 52 km spre Nord-Vest cu municipiul Reşiţa, la 49 km spre Sud cu oraşul Moldova Nouă, la 109 km spre Nord-Vest cu municipiul Timişoara. La 18 km spre Sud se află punctul de control vamal şi de frontieră – NAIDĂŞ – prin care se face legătura cu Republica Serbia.

Relieful, deşi preponderent premontan, se caracterizează printr-o mare diversitate. Suprafeţe întinse de dealuri şi câmpii, oferă condiţii propice dezvoltării agriculturii, viticulturii, agro-turismului. De menţionat este şi reţeaua hidrografică bogată. Pârâul Oraviţa, traversează oraşul şi satul Broşteni, împreunându-se, înainte de satul Greoni, cu pârâul Lişavei, apoi cele trei izvoare de la Ciclova Montană: Simeon, Moşului şi Călugăra care formează pârâul Ciclova. La fel de importante sunt şi cele două lacuri, amenajate între anii 1723 – 1733, odată cu dezvoltarea industrială a zonelor miniere, la intrarea în oraş, acum în curs de reamenajare.

Subtipul climatic bănăţean, specific zonei acestei zone geografice, se caracterizează prin

Calea ferata Oravita Anina, prima cale ferata din romania inaugurata la 1863

circulaţia maselor de aer atlantic din vest şi prin invazia maselor de aer mediteranean din sud, ceea ce conferă un caracter moderat regimului termic, cu frecvente perioade de încălzire în timpul iernii, cu primăveri timpurii şi cantităţi medii multianuale de precipitaţii relativ ridicate. Climatul în Defileul Dunării este mediteranean, caracterizat printr-o temperatură medie anuală mai ridicată decât în restul ţării, cea din zona Oraviţa fiind edificatoare: 11,8 ºC, cea mai ridicată valoare din ţară. Cantitatea medie anuală de precipitaţii la Oraviţa este de 806,0 mm.

Zona stepei şi silvostepei ocupă suprafeţe restrânse în câmpia de vest unde pajiştile spontane au fost ocupate de plante de cultură. În luncile râurilor cresc sălcii, plopi şi ulmi. Pe dealurile vestice creşte cu preponderenţă gorunul, alături de cer, garniţă, tei, stejar

pufos, formând etajul quercineelor. Pentru faună, acest ţinut cu un climat aparte reprezintă limita nordică a arealului de răspândire a multor specii. Păsările sunt nelipsite: privighetoarea, mierla, cucul, sturzul, care abundă în toate anotimpurile. Dintre animalele specifice pădurilor de foioase frecvente sunt lupul, şoarecele gulerat, veveriţa, pârşul, jderul de pădure, mistreţul, căprioara, iepurele, cocoşul de munte, ierunca. Apele de munte sunt bogate în păstrăv indigen, lipan, mreană de munte.

Caracteristic în această zonă este vântul denumit Coşava, deosebit de intens în sectorul vestic al Defileului Dunării, pe direcţia sud-est către nord-est. Acest vânt se manifestă cu intensitate în Oraviţa din direcţia Răcăjdia spre nord. Un alt curent puternic este canalizat pe valea pârâului Oraviţa, până scapă în zona de câmpie şi scade în intensitate. Rezervaţia naturală Valea Ciclovei – Oraviţa este rezervaţie botanică şi cuprinde zona Muntelui Rol, Valea Călugărului, Corcana şi o parte din Muntele Simion. Suprafaţa este de 218,90 ha.

Cristian Ghinea, colaborator Turist prin Romania pentru judetul Caras-Severin.

Galerie fotografii