Pestera Poarta lui Ionele

Pestera Poarta lui Ionele este situata pe teritoriul comunei Garda de Sus, judetul Alba, in Muntii Bihorului.
Pestera Poarta lui Ionele este situata in versantul drept al Vaii Ordancusa, la o altitudine de 800 m, in calcare triasice. Se poate ajunge la ea prin Valea Ariesului, din comuna Garda de Sus, urmand cale de 2,5 km drumul forestier ce porneste din centrul comunei spre Pestera Scarisoara pe Valea Ordancusa.
Pestera este semnalata de J. Vass inca din 1857, iar in 1921 este cercetata de P. Chappuis, R. Jeannel si Emil Racovita.
In anul 1986 in timpul filmarilor pentru lung metrajul Flacari pe comori in regia lui Nicolae Margineanu, cascadorul speolog Viorel Roru Ludusan exploreaza a doua intrare in pestera, un aven care debusaza in galeria principala in zona intrarii. In film a fost introdusa o secventa din acest loc.Tot atunci identifica si intrarea in Galeria Polaris dar din lipsa de timp nu o exploreaza.
Abia in 1988, in timpul explorarilor din pestera vecina, Zgurasti, membrii Alpin Speo Club Polaris Blaj, la o tura de incalzire se catara pe hornul din finalul pesteri si exploreaza Galeria Polaris. Cu aceata ocazie Viorel Ludusan realizeaza o harta detailata a pesterii.
In anul 1989, tot ei realizeaza amenajarea turistica a pesterii.
In 1999, pestera Poarta lui Ionele a fost declarata monument al naturii si inclusa pe lista ariilor protejate din Romania.
Pestera Poarta lui Ionele este locul in care ies la lumina apele ce se pierd in ponoarele si dolinele de pe valea oarba dintre Iapa (Dealul Frumos) si catunul Mununa. Aceasta a fost dovedita de colorarile cu fluoresceina facute de speologii clujeni. Este aceiasi apa ce trece prin Pestera-aven Ghetarul de sub Zgurasti care se gaseste la 130 m. distanta. Colorarile cu fluoresceina facute de Clubul Polaris in finalul activului din Zgurasti au aparut in Poarta lui Ionele dupa 24 de ore, confirmand legatura dintre ele, dar si viteza extrem de mica de curgere a apei datorata imenselor lacuri in care stationeaza. Apa saturata cu calcar dizolvat precipita pe distanta dintre pestera si varsarea in Ordincusa, 150 m mai jos si formeaza frumoase cascade de travertin si gururi.
Intrarea in pestera se face printr-un portal inalt de 22 m. Dupa primii 10 m, coborand panta de grohotis intalnim izbucul sub peretele stang activ tot timpul anului. La 50 m de la intrare, galeria pesterii coteste in unghi drept la stanga. Urmeaza o saritoare care se urca usor datorita aderentei podelei, in fapt un perete vechi de gur. Galeria e foarte inalta, 32 m. Pestera isi pastreaza profilul avand podeaua acoperita de pietris sau bazine de tip gur. Dupa 20 m apare un nou cot de 90° la stanga. In fundul galeriei se coboara spre fundul unui lac periodic, de obicei sec. La ploi puternice sau topirea zapezii pe aici apare un puternic curent de apa care inunda intreaga podea a pesterii de la acest nivel.
Daca la ultimul cot excaladam marele dom de pe partea dreapa, dupa 12 m. ajungem in galeria superiora. Este mult mai stramta si urca in trepte. Gasim si cateva formatiuni modeste, stalctite, stalacmite, scurgeri parietale.
Pestera este inundata o mare parte din an, dupa cum o dovedesc si peretii care au diferite culori in functie de nivelul apei.
Dupa descoperirea Galeriei Superiore, Viorel Ludusan organizeaza amenajarea pesterii in scopuri turistice. Participa, pe langa membrii clubului si speologi independenti sau turisti montani. Lucrarile se executa intre 1 si 31 august 1989 simultan cu ultima mare explorare din Zgurasti. Este instalata o punte peste cascadele de travertin apoi o poteca de acces pe partea stanga pana sub grohotisul de la gura pesterii.
In 2011, Consiliul Local din Garda de Sus a hotarat modernizarea amenajarii pesterii cu scari si podesturi metalice. Cu acest prilej, Clubul Speologic Sfinx a blocat accesul la galeria superioara de dincolo de lacul periodic, taind pe jumatate vechea scara de acces si turnand un zid de ciment la capatul acesteia, in scopul protejarii faunei carstice (cu precadere cele doua colonii de lilieci).