Un mic obiect prins cu un şnur alb cu roşu este oferit persoanelor dragi, pe 1 Martie, ca vestitor al sosirii primăverii. Este mărțișorul – podoabă aducătoare de noroc și simbol al renaşterii naturii.
Femeile şi fetele primesc mărţişoare şi le poartă pe durata lunii martie, ca semn al primăverii. Doar în Moldova, obiceiul este ca fetele să dăruiască mărţişoare băieţilor. Împreună cu mărţişorul se oferă adesea şi flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.
Arheologii au descoperit obiecte cu o vechime de mii de ani care pot fi considerate mărţişoare. Ele au forma unor mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe aţă, pentru a fi purtate la gât.
În prezent, obiceiul care se păstrează în multe dintre satele românești este ca mărțișorul să fie purtat pe întreg parcursul lunii martie, apoi fiind prins de ramurile unui pom fructifer. Se spune că cei care își pun o dorință în timp ce-l atârnă de ramuri, au norocul că aceasta se va îndeplini. În Transilvania obiceiul este ca mărțișoarele să fie atârnate de ferestre, uși, sau chiar de coarnele animalelor domestice, pentru a speria duhurile rele.
În tradiția românească, mărțișorul este cel care vestește sosirea primăverii, fiind oferit persoanelor dragi, în special de sex feminin, la începutul lunii martie. De acest simbol sunt legate multe legende, dar și obiceiuri românești.
În vechime, mărţişorul era confecţionat din două fire răsucite de lână colorată – albă şi neagră sau albă şi albastră. Era dăruit în prima zi din luna martie. Obiceiul mărţişorului este de fapt o secvenţă dintr-un scenariu ritual de înnoire a timpului – primăvara, la moartea şi renaşterea simbolică a Dochiei.
Unele tradiţii spun că firul mărţişorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia, în timp ce urca turma la munte. Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia torcea firul anului primăvara, la naşterea timpului calendaristic. Acesta este și motivul pentru care etnologul Ion Ghinoiu numește mărțișorul „funia zilelor, săptămânilor şi lunilor anului, adunate într-un şnur bicolor„.
Nu sunt cunoscute foarte clar originile sărbătorii mărţişorului, dar se consideră că a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Această dualitate se remarcă în culorile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roşul – război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.
Răspândit în toate zonele ţării, mărţişorul este pomenit pentru prima dată de Iordache Golescu, iar folcloristul Simion Florea Marian relatează în cartea „Sărbătorile la români” că în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi unele părţi ale Bucovinei exista obiceiul ca părinţii să lege, la 1 martie, copiilor lor o monedă de argint sau de aur la gât sau la mână. Moneda, legată cu un şnur roşu, un găitan din două fire răsucite din mătase roşie sau albă sau mai multe fire de argint şi aur se numeşte mărţişor, mărţiguş sau marţ.
Mărţişorul era pus la mâinile sau la gâtul copiilor pentru a le purta noroc în cursul anului, pentru a fi sănătoşi şi curaţi ca argintul la venirea primăverii. În unele zone, copiii purtau mărţişorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine însemna că şi copilului îi va merge bine în viaţă. În alte cazuri, mărţişorul era pus pe ramurile de porumbar sau păducel în momentul înfloririi lor, copilul urmând să fie alb şi curat ca florile acestor arbuşti. Folcloristul Simion Florea Marian scrie că mărţişorul serveşte celor care îl poartă „ca un fel de amuletă”, dar cine doreşte ca acesta să aibă efectul dorit „trebuie să-l poarte cu demnitate„.
Articol scris de Adriana Roman
Fotografii de wowbiz.ro, unica.ro, stiriteius.ro, mediafax.ro
Informații „Sărbătorile la români„, Simion Florea Marian
Turist prin Romania 