După anul 1990, românii au importat din Vestul Europei Valentine’s Day, sărbătorită pe 14 februarie, fiind considerată Ziua Îndrăgostiților. Au existat și contestări ale acestei datini, care susțineau că o importanţă majoră o au tradițiilor autohtone și, implicit, sărbătorirea zilei de Dragobete, la 24 februarie, în locul acesteia. Astfel, au fost conduse campanii pro-Dragobete, sub sloganul „De Dragobete iubește românește!”, principalul motiv fiind faptul că, în România, celebrarea Sfântului Valentin a luat amploare, mai ales datorită comercializării diferitelor produse, care au această tematică.

Sfântul Valentin sau Valentin din Terni este un martir declarat sfânt, pentru creștinii romano-catolici. Acesta a trăit în secolul al III-lea, fiind episcop în Interamna, în Terni, Italia, de astăzi. Legenda spune că el a cununat un păgân cu un creștin, dăruia tinerilor îndrăgostiţi flori din grădina lui şi vindeca bolnavii. A fost învinuit de „cununare religioasă” a perechilor de îndrăgostiți, în ciuda poruncii împăratului roman Claudius al II-lea. A fost condamnat la moarte și executat pe 14 februarie 269, din cauza credinței lui.

Astăzi, Valentin este considerat patronul protector al îndrăgostiților. În cinstea Sfântului Valentin, în Statele Unite și, mai nou, și în statele europene, se fac petreceri și baluri, iar îndrăgostiții își fac cadouri. În calendarul orthodox, Sfântul Valentin este sărbătorit pe 30 iulie.

Dragobetele este o sărbătoare celebrată de români pe 24 februarie. Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul sărbătorii Valentine’s Day . Etimologia cuvântului a fost dezbătută de numeroși etnologi și filologi, propunându-se variate explicații pentru originea sa. Nicolae Constantinescu, etnolog al Universității din București, a afirmat faptul că nu există atestări documentare ale acestei sărbători, decât în secolul al XIX-lea, „ceea ce nu înseamnă mare lucru pe scara timpului”.

Profesorul a propus ca etimologic, el provine din derivarea cuvântului „drag – dragul ” (cu temă slavă), adăugând că „nu putem ști sigur, pentru că în domeniul etimologiei ești tot timpul pe nisipuri mișcătoare”. Lingvistul Lazăr Șăineanu a propus analogia cu „dragu-bete”, sufixul „-bete” fiind folosit în zonele din Oltenia, semnificând „adunare, mulțime”, iar în „Dicționarul etimologic al limbii române”, Al. Ciorănescu propune ca etimon, cu rezerve, cuvântul sârb „drugobrat”, ce se traduce prin „cumnat”.

Dragobetele are rădăcini foarte vechi. Numit și Năvălnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeș și puternic, acesta aduce iubirea în casă și în suflet. Oamenii de la țară își mai aduc aminte de obiceiul de demult al fetelor și băieților care, în ziua lui Dragobete, se primeneau în haine de sărbătoare și porneau cu voie bună spre pădure, pentru a culege ghiocei, viorele şi tămăioasă, pe care le așezau la icoane și le foloseau la diverse farmece de dragoste. Aproape de ora prânzului, fetele porneau în goană spre sat, fuga fiecăreia atrăgând după sine pe băiatul care le îndrăgea. După ce își prindea aleasa, băiatul îi fura o sărutare în văzul lumii, sărut care simboliza legământul lor de dragoste, pe întregul an de zile. De aici și celebra zicală: „Dragobetele sărută fetele!”

Articol scris de Adriana Roman

Fotografii pixabay, cevaromanesc.ro, nationalfm.ro, alephnews.ro