Vrem să facem cadou o sticlă de vin pe care să o accesorizam cu o ciocolată sau vrem să ne surprindem prietenii sau persoana iubită, acum, în pragul Zilei Îndrăgostiților. Oricum, cele două ingrediente par indispensabile pentru sărbătorirea acestei zile.
Dar, întrebarea este, ce fel de ciocolată și ce vin alegem pentru a crea un gust sublim? Între obținerea gustului suprem și crearea unei senzații neplăcute sau, chiar, amare este o linie foarte fină și depinde de alegerea corectă a celor două ingrediente vedetă.

Aparent, vinul și ciocolata sunt perechea perfectă. Două produse de calitate, care, în teorie, au potential de satisfacere a gustului și arome fascinante. Dar, dacă ai nefericita șansă de a nu ști ce să alegi, poți constata, neplăcut, că ciocolata, de cele mai multe ori, acoperă complet notele subtile ale vinului și, brusc, acesta va deveni prea amar sau prea dulce.

Specialiștii și mulți dintre consumatori cunosc una dintre regulile cu tradiție și vechime care spune că mâncărurile dulci, ciocolata sau deserturile cu multă ciocolată, se combină cu un vin dulce sau foarte dulce. Acesta este și motivul pentru care la tortul de la finalul petrecerii nu se servește șampanie. Altfel, gustul va fi amar și uscat.

Tot în aceeași idee, acesta este motivul pentru care vinurile dulci și vinurile fortifiate se potrivesc de minune cu ciocolata. Pentru a face mariajul dintre vin și ciocolată viabil, această misiune am simplificat-o identificând următoarele trei reguli generale:
- Cumpără vinul și ciocolata de calitate! Un astfel de cadou îl faci o dată pe an și este firesc să îți dorești să te bucuri alături de prieteni sau de iubită savurând cele mai bune arome.

2. Notele distincte ale celor două produse vedetă pot crea combinații plăcute. Astfel, încearcă să asociezi o ciocolată cu alune cu un vin cu note fructate. Ține minte că vinurile tari, mai acide sau cele cu mai mult alcool sau mai mulți tanini se asociază cu o ciocolată mai dulce, cu lapte sau cu fructe.
3. Una dintre cele două produse trebuie să fie dulce. Ciocolata neagră are multă cacao și mai puțin zahăr, astfel că nu este recomandată lângă un vin sec, mai ales dintre cele roșii.
Ciocolata, la fel ca și vinul, este considerată încă din cele mai vechi timpuri un afrodisiac, iar, cele două asociate într-un mariaj perfect, considerând că gusturile sunt îmbinate corect, pot crea un întreg univers cromatic dar și din punctul de vedere al aromelor ce se completează armonios.
Articol scris de Adriana Roman
Fotografii wawlist.ro, histria.ro, sursazilei.ro