O publicație online a plasat un monument din România pe aceeași listă cu faimoasa Statuie a Libertății.

Este vorba despre publicația online Businessinsider.com care a realizat un top al celor mai impresionante statui din întreaga lume. Astfel, pe această listă, ținând cont de mărimea statuii, publicația a identificat 16 statui impunătoare din toate colțurile lumii. În acest top se află, bineînțeles, faimoasa Statuie a Libertății și, pentru mândria noastră, o sculptură în piatră foarte populară în România. Este statuia care înfățișează chipul lui Decebal, fost rege dac, statuie care măsoară nu mai puțin de 55 de metri înălțime și 25 de metri lățime.

Statuia Chipul lui Decebal este cea mai mare sculptură în piatră de pe teritoriul Europei. Crearea sa a fost promovată și finanțată de un istoric român și a fost ridicată între anii 1994 și 2004. Chipul lui Decebal este un obiectiv turistic important și se află într-o zonă pitorească a României.

În Clisura Dunării sunt multe alte obiective spectaculoase aflate în apropierea statuii: Cazanele Mari şi Cazanele Mici, Peştera Ponicova, drumeţii prin Parcul Natural Porţile de Fier sau pe Masivele Ciucarul Mare şi Ciucarul Mic! De pe vârfurile acestor masive priveliştile superbe sunt create de Dunăre care se strecoară unduios printre munţi.

Chipul lui Decebal a fost construit în zona Cazanelor Mici, pe malul stâng al Dunării, în golful Mraconia, între localităţile Eşelniţa şi Dubova, în direcția de deplasare către Orşova, în judeţul Mehedinţi. Aici se poate ajunge doar pe apa, cu barca, iar peisajele din jur și priveliștea din jurul statuii merită tot efortul. În apropiere se află și alte obiective turistice precum Peștera Ponicova, Peștera Veterani și Mănăstirea Mraconia.

În topul publicației online Businessinsider.com, pe lângă Statuia Libertății și Chipul lui Decebal au mai fost incluse numeroase construcții colosale din toate colțurile lumii. Printre cele mai cunoscute se află Statuia Cristos Mântuitorul din Rio de Janeiro, care veghează asupra orașului brazilian din anul 1931 și Statuia lui Ganesha din Thailanda, ce întruchipează un cunoscut zeu din cultura hindusă.
Citește mai multe despre statuia Chipul lui Decebal și aici.
Articol scrisde Adriana Roman
Fotografii de Adrian Satmaru