În partea de nord a Devei, pe un con vulcanic, pe urmele unor fortificaţii ce datează din antichitate, a fost înălţată Cetatea Devei. De-a lungul secolelor, cercetătorii și istoricii au fost fascinați de povestea şi înfăţişarea fortăreţei ridicate „la porţile Transilvaniei”.
Primele urme de locuire datează de la sfârşitul epocii neolitice, aparţinând culturii Coţofeni, iar prima menţiune documentară a cetăţii Devei datează din secolul al XIII-lea, din anul 1269. Cetatea Devei a fost un obiectiv strategic pentru apărarea Transilvaniei, începând cu secolul al XIII-lea.
Unul dintre celebrii cronicari din istoria Imperiului Otoman, istoricul Evilya Celebi, descria cetatea Devei ca pe un fort fără puncte de slăbiciune. Potrivit istoricilor, cetatea regală a Devei care cuprindea un domeniu întins a intrat în anul 1444 în posesia lui Ioan de Hunedoara, voievodul Transilvaniei. Alături de ea au fost preluate şi 56 de sate, precum şi minele de aur din Munţii Apuseni, care aparţineau domeniului cetăţii.
Cetatea Devei era compusă din trei incinte succesive, legate în spirală. Prima şi cea de-a doua incintă aveau forme ovoidale, iar cea de-a treia era era reprezentată de un traseu semicircular. Pe latura sudică exista un palat datând, potrivit istoricilor, din secolul al XIII-lea, iar pe latura nordică o altă clădire supraetajată.
Cetatea Devei a fost distrusă în urma unei explozii petrecute la depozitul de muniţii în data de 13 august 1849. În explozie au pierit soldaţii din garnizoana cetăţii.
Legendele legate de fortul necucerit al Transilvaniei
În Ghidul judeţului Hunedoara, publicat în 1969, Octavian Floca scria:
O legendă atribuie un caracter romantic distrugerii cetăţii. Povestea spune că, deoarece soţia prea frumoasă a soldatului şef al depozitului de muniţii l-a înşelat pe acesta cu un ofiţer din cetate, soţul gelos şi înşelat, pentru a-şi pedepsi soţia necredincioasă, provoacă explozia magaziei, iar cetatea a fost aruncată în aer, prinzând în dărâmăturile ruinei pe cei doi vinovaţi.
Altă legendă atribuie construcția cetăţii Devei, a cetăţii Uroi şi a cetăţii Colţ unor zâne cu părul de aur, fete de uriaş. Astfel, tot istoricul Octavian Floca scria:
Potrivit legendei, cetăţile erau legate între ele printr-un pod şi surorile zâne trăiau în cea mai bună armonie una cu alta. Dar zâna de la poalele muntelui Retezat, care îşi avea reşedinţa la cetatea Colţ, intră în duşmănie cu celelalte surori. Zâna Uroiului, mai invidioasă, dorind să distrugă cetatea Colţ, a aruncat mistria uriaşă cu care îşi clădise cetatea spre cetatea rivalei sale. Ura înverşunată a făcut-o să arunce mistria cu o putere mai mare decât era nevoie, astfel a retezat muntele din partea opusă a cetăţii. De aici ar proveni, potrivit legendei, numele muntelui Retezat.
Altă legendă, spune, însă, că cetatea Devei este opera unor pitici harnici, care locuiau pe alte meleaguri, dar, din şapte în şapte ani, veneau să cerceteze cetatea. În lipsa lor, cetatea Devei a fost ocupată de un balaur cu şapte capete, pe care piticii nu l-au mai putut izgoni din cetate, ci fiind ajutați de puternicul Iorgovan. Balaurul s-a refugiat în peştera de la Porţile de fier, de pe Dunăre, dar Iorgovan l-a urmărit acolo şi l-a ucis.
Istoricul Octavian Floca precizează în Ghidul judeţului Hunedoara că legenda „Meşterului Manole” este legată de zidirea cetăţii Devei.
Citește mai multe despre Cetatea Devei aici.
Articol scris de Adriana Roman
Fotografii de Adrian Satmaru
Sursa informației adevarul.ro
Turist prin Romania 