Istoria tumultuoasă din spațiul românesc medieval a făcut ca domnitorii și conducătorii să se îngrijească de apărarea orașelor cu importanță strategică. Astfel, pe teritoriul României există numeroase cetăți fortificate medievale, care constituie un patrimoniu vital.
Unele sunt renovate și bine conservate, altele sunt afectate și în ruine, dar fiecare dintre aceste cetăți spune istoria locului și a unor personalități importante din istoria românească. Iată o selecție scurtă a trei astfel de cetăți fortificate care păstrează aerul epocilor trecute și care atrag numeroși turiști, atât români, cât și străini:
Cetatea Devei

Cetatea romanică a Devei a fost construită pe un deal vulcanic în secolul al XIII-lea, în anul 1269. La poalele dealului se întinde orașul Deva, înconjurată de păduri dese, Cetatea oferind o imagine panoramică spectaculoasă a orașului. În trecut, datorită poziționării sale strategice, a fost ținta unor răscoale, precum cea a lui Horea din 1784, când stăpânii cetății au opus rezistență atacurilor iobagilor și minerilor din Munții Apuseni.

În anul 1849, Cetatea Deva a fost distrusă în urma unei explozii puternice la depozitul cu muniție, care a aruncat în aer zidurile cetății, transformând-o într-o ruină. Sub dealul cetății se află Palatul Magna Curia, care este astăzi sediul Muzeului Civilizației Dacice și Romane.
Citește mai multe despre Cetatea Devei, aici.
Cetatea Poenari

Cetatea Poenari a fost construită în secolul al XIV-lea, când a fost folosită drept una dintre reședințele principale ale domnitorului Vlad Țepeș. Aflată la aproximativ patru kilometri de Barajul Vidraru, Cetatea a fost amplasată pe vârful Muntelui Cetățuia.

Cei care doresc să viziteze cetatea trebuie să se înarmeze cu multă energie, căci trebuie să urce 1480 de trepte. Dar efortul va fi cu siguranță răsplătit: din cetate poate fi admirată o priveliște încântătoare a barajului și a Munților Făgăraș.
Citește mai multe despre Cetatea Poenari, aici.
Cetatea Aiudului

În centrul orașului Aiud se află una dintre cele mai vechi cetăți urbane transilvănene. La început, în secolul al XIV-lea, cetatea era o biserică fortificată, apoi, în secolele XVI-XVII, s-a definit forma actuală a construcției, odată cu extinderea zidurilor.
În interiorul cetății sunt amplasate două edificii de cult și patru construcții de secole XVIII-XIX aparținând religiei reformate.

Cea mai importantă construcție este biserica ridicată în secolul al XV-lea în stil gotic transilvănean.
Cetatea avea ziduri late de 1, 2 metri și 9 turnuri ale breslelor din oraș: turnul măcelarilor, turnul croitorilor, turnul cizmarilor, turnul blănarilor, turnul dogarilor, turnul olarilor, turnul kalendas, turnul lăcătușilor-fierarilor și turnul porții.
În interior se află și Palatul Voievodal care găzduiește Muzeul de Istorie.
Citește mai multe despre Cetatea Aiudului, aici.
Articol scris de Adriana Roman
Fotografii Adrian Satmaru și wikipedia