Sărbătorile de iarnă se încheie cu prăznuirea Sfântului Ion, la 7 ianuarie, zi plină de ritualuri, unele dintre ele vechi de când lumea. Aşa cum spune tradiţia, indiferent de griji şi treburi, gospodarii nu uită ca la Sfântul Ioan să fie cât mai veseli şi binevoitori căci, le vor merge toate din plin tot anul, iar necazurile vor sta deoparte.
Pe vremuri, în anumite zone ale țării, în această zi, gospodarii aveau obiceiuri care în vremurile noastre nu se mai păstrează. Vă prezentăm în continuare trei obiceiuri populare de mult uitate. iordănitul femeilor, iordăneala flăcăilor și cumetria sau țonțoroiul femeilor.
Unul dintre obiceiurile uitate este iordănitul femeilor.
Așa cum precizează Ion Ghinoiu în cartea sa „Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român„, iordănitul femeilor era o petrecere de pomină a nevestelor, organizată în ziua şi noaptea Sfântului Ion, care aminteşte de anticele manifestări dionisiace. Femeile se adunau în cete de 7-30 de persoane la o gazdă, unde aduceau alimente (ouă, făină, carne) şi băutură. După ce mâncau şi beau din belşug, spunând că „se iordănesc”, cântau, jucau, chiuiau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe drum, unde ridicau în sus bărbaţii ieşiţi întâmplător în calea lor şi îi duceau cu forţa la râu sau la lac, ameninţându-i că-i aruncă în apă dacă nu se răscumpără cu un dar, de obicei cu o vadră de vin.
Unele se trăgeau, în loc de sanie, cu grapa de lemn, mergeau prin case şi stropeau cu apă pe cei întâlniţi etc. În această zi, numită şi Tontoroiul Femeilor, normele de bună-cuviinţă ale satului tradiţional erau abolite, iar excesele de băutură şi petrecerile peste măsură tolerate. Femeile se considerau mai „tari” ca bărbaţii şi cu mai multe drepturi decât aceştia: lipseau de acasă, chefuiau, se distrau fără să dea cuiva socoteală.
În unele sate, tinerele neveste erau integrate în comunitatea femeilor căsătorite printr-un ritual special care cuprindea, printre altele, udatul lor cu apă la râu, lac, fântână. Obiceiul a fost consemnat până la începutul secolului al XX-lea în sud-estul României, în judeţele: Buzău, Brăila, Ialomiţa, Tulcea, Constanţa.
Iordăneala sau iordănitul flăcăilor era un obicei care avea loc la prânz, după ieşirea de la biserică. Mai mulţi flăcăi se strângeau laolaltă şi stropeau cu agheasmă toţi creştinii care ieșeau din biserică. Cei mai vânjoşi dintre ei ridică în braţe pe fiecare gospodar în parte, de trei ori, şi de abia apoi îl stropesc cu apă sfinţită. Flăcăii primesc bani, ce vor fi folosiţi la petrecerea ce se încinge seara. Preotul primeşte drept răsplată, pentru că s-a învoit să le dea flăcăilor căldăruşa de agheasmă, o pasăre sau chiar un purcel.
Iordănitorii erau băieții care aveau vârsta mai mare de 15 ani. Cea mai importantă cerință pentru a fi primit în rândul iordănitorilor era să te fi bucurat de sănătate în tot anul. Conducătorul cetei lua de la preot, în ajun, o căldărușă cu agheasma de la Bobotează și îi stropea pe toți cei întâlniți, urându-le să trăiască mulți ani și să le fie de bine. De cele mai multe ori, cei întâlniți erau ridicați pe brațe și duși cu forța la râu sau la lac sub amenințarea că îi aruncă în apă. Aceștia se răscumpărau cu un dar. În acest obicei exista credința că cei cei udați acum, vor fi sănătoși tot anul.
Cumetria sau țonțoroiul femeilor era numită în vechime Ziua Femeilor sau Ziua Babelor. În cadrul acestui obicei avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite, prin udarea cu apa din fântână sau dintr-un râu. Se pare că, elemente ale acestei petreceri sunt păstrate și astăzi de femeile din comuna Pantelimon, situată lângă București.
Femeile se adunau în casa uneia dintre ele și „făceau chefuri și jocuri fără bărbați”. Aceste petreceri erau cunoscute sub denumirea de „Cumetria” sau „Țonțoroiul Femeilor”. Femeile se considerau în această zi mai tari și cu mai multe drepturi decât bărbații, lăsând toate obligațiile de soție și mamă în seama soacrelor și chiar a bărbaților. Profesorul Ion Ghinoiu susține că acest obicei este o supraviețuire a cultului dedicat zeului Dionisios, care, printre altele, se manifesta prin dansuri frenetice și extaz mistic, inclusiv, în cetățile antice de la Marea Neagră (Calatis, Histria, Tomis).
Articol scris de Adriana Roman
Fotografii mythologica.ro, mesageruldeneamt.ro, cooltneamt.ro, carmensaeculare.ro
Sursa informațiilor: Ion Ghinoiu – „Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român”
Turist prin Romania 