Situată în Depresiunea Ciucului, mai precis în Ciucul de Sus, Harghita Băi, renumită pentru campionate naționale de biathlon și schi fond, revine în atenția turiștilor cu o locație de excepție, Pensiunea Castor. Lângă pensiune se află o pistă de biatlon, unde cei interesați pot încerca frumusețea schiului de fond.

Locație nou deschisă, cu un design deosebit și servicii de excepție, Pensiunea Castor este deschisă în orice anotimp și se adresează pentru orice gen de turist, iubitor de natură, dar este potrivită și pentru cantonamente sportive, evenimente personale sau de firmă.

Structurată pe două etaje, Pensiunea Castor vine în întâmpinarea celor care îi calcă pragul cu o gamă variată de servicii capabile să satisfacă și cele mai rafinate gusturi.

Astfel, Restaurantul Pensiunii Castor lucrează atât în regim cu circuit închis cât și în regim a la carte și dispune de două saloane interconectate, care la nevoie, pot fi separate, transformându-se în două saloane independente.

Designul interior și spațiul disponibil pot acomoda, cu ușurință, până la 80 de persoane, 50 în salonul principal și 30 în separeu.

Indiferent de salon, geamurile imense lasă lumina naturală să pătrundă cu ușurință și asigură o priveliște de excepție asupra curții interioare și pistei de biathlon. Specificul restaurantului este internațional, dar se pot savura și preparate tradiționale secuiești, atât de căutate și apreciate de toată lumea.

Capacitatea pensiunii este de 23 camere duble (twin sau matrimoniale) având posibilitatea de a așeza un pat suplimentar în fiecare cameră dacă se solicită. Camerele sunt spațioase, fiecare cameră are baie proprie, suprafața camerelor este generoasă. 13 camere dintre cele 23 disponibile au un balcon mare cu o vedere spre pădure și Munții Harghitei, iar cele 10 camere, care se află la mansardă, au o fereastră mare de acoperiș.

Camerele Pensiunii Castor sunt spațioase, foarte bine optimizate, dotate cu toate cele necesare pentru petrecerea unui sejur cât se poate de plăcut și relaxant. Toate camerele sunt prevăzute cu terasă și au vedere fie către lac, fie către stațiune, dar, în ambele cazuri, peisajul montan este de excepție îndiferent de anotimp.

Construite și utilate în concordanță cu stilul arhitectural modern, toate camerele Pensiunii Castor asigură confortul și spațiul necesar pentru o vacanță perfectă.

Pentru relaxare, un ciubăr cu apă sărată constituie atracția principală a locației, iar peisajul oferit de Munții Harghita fac din această experiență una unică, de neegalat. Se poate închiria cu rezervare în avans.

Pentru perioada sezonului sporturilor de iarnă, o cameră specială pentru echipament este pusă la dispoziția turiștilor sau a sportivilor.

Dacă ești pasionat de sporturile de iarnă, la Harghita Băi ai disponibile 3 pârtii de schi cu grade de dificultate ușor, mediu și greu, iar pentru relaxare, aventură și distracție te poți bucura de Gogoașa de zăpadă, o pârtie de tubing special amenajată în acest sens.
De asemenea, nu uita de ClimberTaxi, unde poți avea parte de o aventură de neuitat urcând până la releu de unde se poate admira de sus peisajul ireal, de iarnă, asupra stațiunii Harghita Băi. Dacă este vreme bună și atmosfera curată, de aici se pot vedea Munții Făgăraș și Bucegi.
Pentru perioada de vară, mofetele sunt atracția principală, dar te poți trata și de afecțiuni cardivasculare, de oboseală cronică sau alte afecțiuni grație izvoarelor minerale atât de benefice sănătății. Tot pentru perioada de vară, observatorul de urși este o atracție pe care nu trebuie să o ratezi, iar dacă esti pasionat de drumeții, Munții Harghita oferă o varietate de trasee marcate ce pot fi parcurse cu ușurință către Vârful Piatra Bufniței sau Piatra Kossuth.
Indiferent de perioada anului în care alegi să vii, Pensiunea Castor te așteaptă cu porțile larg deschise și cu ospitalitatea caracteristică zonei. Este suficient să vii o dată pentru că a doua oară vei reveni pentru a descoperi și alte minuni ce țin de Harghita Băi și împrejurimi.
Contact Pensiunea Castor
Adresa: Strada Harghita Băi, Harghita-Băi 530002
Site, pagina de facebook https://www.facebook.com/castorharghita/
Articol scris de Adrian Satmaru
Fotografii de Adrian Satmaru