Lista obiectivelor turistice din Ținutul Buzăului este lungă, iar multe din ele sunt însoțite de povești și legende interesante. Un astfel de loc este Lacul Vulturilor, denumit și Lacul fără fund.
Lacul Vulturilor se află pe teritoriul administrativ al comunei Chiojdu din județul Buzău, pe partea estică a Versantului Mălâia, în Munții Siriului și este un lac preglaciar.
Este situat la o altitudine de 1.420 de metri. Lacul Vulturilor are un mister aparte, iar peisajele din jur, odată ajuns acolo, fac să merite tot drumul anevoios. Pentru că, într-adevăr, drumul de la Chiojdu până la lac este accidentat, iar cei 27 de kilometri se pot parcurge ori pe jos, în aproximativ 6 ore, ori cu mașina, pe o durată de 3 ore. Drumul trece și prin punctul numit „Poarta Vânturilor”, adică printr-o porțiune unde se întâlnesc toți curenții de aer de pe toate crestele.
Iarna, drumul devine și mai greu și le dă bătăi mari de cap turiștilor, din cauza troienelor și furtunilor de zăpadă. În pofida peisajelor spectaculoase de iarnă, cel mai bine este să parcurgi drumul și să vizitezi lacul când se mai încălzește, astfel încât să te bucuri de drumeție în siguranță.
Odată ajuns sus, la Lacul Vulturilor, vei rămâne impresionat de frumusețea locului și de peisajele aparte, desprinse parcă dintr-o eră mult îndepărtată. Este foarte posibil să surprinzi multe capre negre și, bineînțeles, mulți vulturi.
De-a lungul timpului, locul a stârnit multe întrebări în ceea ce privește legendele sale și numele pe care le-a primit. Lacul fără fund, în ciuda aparențelor, nu are nicio legătură cu adâncimea lacului, ci cu o poveste din popor care spune că un cioban, obosit de munca și grija oilor, și-a părăsit turma de oi și și-a aruncat bâta în lac. La un an după această întâmplare, el și-a văzut bâta plutind pe Dunăre, iar această întâmplare l-a făcut să se întoarcă înapoi la oile sale și să aibă grijă de ele pe munte.
Cea de-a doua denumire, Lacul Vulturilor, este „botezul” marelui scriitor Alexandru Vlahuță în însemnările sale din opera „România pitorească”. El spunea că în zonă, vulturii vin să-și învețe puii să zboare și că, primăvara, pot fi admirați puii de vultur în încercările lor de a reuși.
Legenda scrisă de Vlahuță sună așa:
“vin vulturii, primăvara, de beau apă ca să întinerească, aici îşi învaţă puii să zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufaşii regi ai înălţimilor”.
Altă legendă spune că în trecut, oamenii își aruncau toate bogățiile în lac, de frica tătarilor care veneau pentru a le fura. Deși localnicii trăiau cu speranța că le vor recupera după, în lac nu s-au mai găsit niciodată.
De asemenea, se spune că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, oamenii ar fi construit un drum pe sub lac, însă, tancurile care au trecut pe acolo nu au mai ieșit la suprafață niciodată.
De multe ori, la notorietatea și farmecul unei destinații turistice contribuie și legendele și povestirile create în jurul acelor locuri. Fie că vorbim de legende din popor, de povestiri de prin cărțile de istorie, de tradiții și obiceiuri, toate acestea constituie încă un motiv pentru care să te lași vrăjit și fermecat de astfel de locuri.
Articol scris de Adriana Roman
Fotografii și informații turismbuzau.ro
Turist prin Romania 