Este evident pentru toată lumea că băimărenii au ce să arate lumii și că știu să promoveze ce au mai de preț. Astfel, imaginea turnului fostului combinat metalurgic din Baia Mare, turn înalt de peste 350 de metri a fost foarte mediatizată, pe facebook adunând mii de like-uri. Se știe că turnul depășește în înălțime Statuia Libertății din New York, Big Ben-ul din Londra și chiar Turnul Eiffel din Paris. Iată, deci, doar un motiv pentru a vizita Baia Mare, orașul de pe râul Săsar.
Deoarece vorbim despre Maramureș, ținutul porților sculptate și al caselor de moroșeni, un alt motiv pentru a vizita Baia Mare este Muzeul de Etnografie și Artă Populară, muzeul dedicat arhitecturii tradiționale. Nu trebuie uitat din lista obiectivelor de vizitat în Baia Mare, Planetariul, care a fost primul din țară, fiind inaugurat în 1969.

O parte din zilele pe care le-am petrecut în Baia Mare, am fost cazați la Hostel Hora. Acest articol este despre această locație. Hostel Hora se află la intrarea în orașul Baia Mare, pe DN1C, drumul dinspre Satu Mare. De aici pornește drumul național DN18 spre municipiul Sighetul Marmației. Hostel Hora se află la o distanță de aproximativ 3 kilometri de centrul orașului, 5 minute față de gara centrală și de centrul comercial Gold Plaza și la 15 minute de aeroport.

Camerele Hostelului Hora sunt spațioase, moderne și sunt dotate cu tot necesarul unei șederi confortabile. Sunt 4 camere twin și 10 camere duble la dispoziția turiștilor dornici să viziteze orașul Baia Mare.

10 camere au paturi matrimoniale și 4 camere au câte două paturi separate și sunt dotate cu baie proprie, aparate de aer condiționat, au televiziune prin cablu și internet gratuit wireless de mare viteză.

Camerele Hostelului Hora sunt situate la primul etaj al clădirii, la parter funcționând restaurantul Hostelului Hora. Pentru turiști, la cerere, se poate asigura pensiune completă. La Hostel Hora recepția funcționează non-stop, dotată cu spațiu de depozitare pentru bagaje iar parcarea este gratuită.


Fotografii de Adrian Satmaru