Una dintre cele mai importante fortificaţii de Ev Mediu din Transilvania este Cetatea Devei, fiind una dintre atracțiile de prim rang a județului Hunedoara.
Cetatea Devei a fost ridicată pe vârful dealului vulcanic, în zilele noastre declarat rezervație naturală, care domină partea nordică a orașului, pe malul stâng al Mureșului. Arhitectura cetății este în spirală, caracteristică cetăților de munte. Cetatea Devei a fost construită în secolul al XIII-lea și este atestată documentar în anul 1269.
Descrierea ansamblului
Ansamblul fortificat de plan oval, alungit pe axa est-vest se află într-o stare de ruină avansată, dispoziția clădirilor și a lucrărilor de fortificare de odinioară fiind greu de reconstituit la fața locului. Documentul cel mai important privind înfățișarea de odinioară a ansamblului este releveul din anul 1826. Conform acestuia se pot delimita cele trei incinte succesive care fac parte dintr-o compoziție în spirală, caracteristică cetăților de munte. Latura sudică a incintei interioare cuprinde palatul cu un etaj destinat de la bun început locuirii și reprezentării stăpânului cetății.
La capătul vestic al palatului se află cisterna amintită, construită de Steinville. Aliniată laturii nordice a incintei interioare era o altă clădire supraetajată, fațada vestică a acesteia înglobând și poarta interioară. Cele două aripi etajate erau legate pe latura vestică printr-un șir de cazemate. Din clădirile capătului estic s-au păstrat doar ziduri ruinate și magazia de pulbere.
Incinta intermediară, care înconjura nucleul cetății era apărată pe latura sudică de turnul semicilindric, așa numitul „Bastion Bethlen”, iar pe latura estică prezintă o platformă de tir cu suprafața amplă. Pe latura vestică, zidul de incintă este dublat de un zwinger.
Poarta incintei intermediare, poarta exterioară, se află pe latura nord-vestică, vizavi de poarta interioară. Incinta exterioară era apărată de poarta inferioară, numită în secolul al XVII-lea Poarta Császár (Poarta Imperială, sau poarta construită de un anume Császár) aflaă odinioară pe latura vestică a cetății, respectiv de poarta mijlocie, existentă și în zilele noastre.
Deși s-au păstrat în număr foarte mic, detaliile arhitectonice oferă câteva repere cronologice referitoare la clădirile care se află încă în picioare. Clădirea reprezentativă dreptunghiulară cu etaj, aflată în partea sudică a curții interioare datează probabil din secolul al XIII-lea. Indiferent de bolțile păstrate, relativ moderne, ale acesteia, înăperile de la parter și de la etaj trebuie datate în funcție de fereastra biforă de la etaj caracterizată de deschiderile încheiate în arc trilobat.
Ferestruicile strâmte, amintind de metereze, de la primul nivel au fost amenajate în aceeași perioadă. Aceste ancadramente atestă existența structurii în discuție în perioada apariției goticului din Transilvania, adică în ultimele decenii ale secolului al XIII-lea. Tot pe latura sudică, deasupra etajului palatului s-a păstrat un masicul (orificiu special de tragere montat pe coronamentul zidului), care marchează nivelul drumului de strajă și datează probabil din secolul al XV-lea sau începutul celui următor.
Pe reprezentările mai vechi ale cetății remarcăm faptul că erau în total trei masiculi unul lângă celălalt, folosiți printre altele și pe post de closete. Un alt element profilat din interiorul cetății este fragmentul in situ al unui ancadrament decorat cu baghete încrucișate, aflat, de asemenea, la etajul clădirii palatului. Având în vedere formele sale, acest ancadrament gotic tardiv, care aparținea probabil unei ferestre ample, datează din intervalul anilor 1470–1520.
Astfel, nu e exclus să fi fost confecționat în cursul renovărilor întreprinse de voievodul Ioan Zápolya în preajma anului 1510. Usciorul din piatră înzidit pe loc secundar, în plomba aflată la vestul ancadramentului gotic timpuriu, reprezintă unul dintre puținele detalii aparținând Renașterii. În colțul nord-vestic al palatului, locul marcat de inscripția amplasată în veacul trecut în memoria lui Francisc Dávid, este, de fapt, cisterna construita de Steinville.
Pe latura nordică a cetății, coroana actuală a zidului constă dintr-un șir de merloane gotice în forma cozii de rândunică alternând cu cele încheiate semicircular. Pe porțiunea care se întinde la est de poartă, acestea au fost înzidite ulterior și supraînălțate până la cotele actuale. Intervenția care le-a desființat a avut loc fără îndoială înainte de răspândirea utilizării artileriei, în secolul al XV-lea. Pe baza unor analogii, merloanele pot fi datate în secolul al XIV-lea.
Turnul semicilindric de pe latura sudică a incintei intermediare, numit azi Bastionul Bethlen, apare într-un inventar din anul 1640 sub denumirea de Bastionul Dobó/Dobai, ca o referire probabil la construcția sa în perioada căpitanului cetății Dominic Dobó (1553–1556).
Articol scris de Adrian Satmaru
Fotografii de Adrian Satmaru
Turist prin Romania 