Vânătarele Ponorului, județul Alba

Vânătarile Ponorului este o rezervație complexă, clasificată de speologul Viorel Ludușan ca poljie, poate singura formă de relief de acest fel din România.

Rezervația Vânătările Ponorului este situată la marginea sud-vestică a culmii calcaroase Bedeleu din Munții Trascăului la confluența văilor Ponorului, Poienii și Seaca. Administrativ este împărțită între satul Vale în Jos, comuna Ponor și satul Dumești, comuna Sălciua, județul Alba.

Pe drumul judetean DJ107 Aiud-Ponor-Mogoș prin localitățile Râmeț-Valea Poienii- Brădești-Vale în Jos sau pe drumul comunal DC105 din Sălciua de Jos, Sub Piatră spre satele Valea în Jos sau Valea Poienii. Ultima variantă, noul drum din Sălciua prin Dumești ce duce la marginea nordică a rezervației.

Poljie, este un termen speologic care denumește un relief endocarstic, depresiune largă drenată subteran cu un fund plat pe care curge permanent sau temporar o rețea de ape. La ploi puternice apa nu poate fi drenată rapid și se formează un lac temporar. Este cuvânt sloven și înseamnă câmpie. Rezervația Vânătarile Ponorului îndeplinește toate condițiile ca să fie denumită poljie. Este o depresiune largă de peste 150 km² bine populată (satele Vale în Jos, Brădești, Valea Poienii). Este drenată subteran, cele trei pâraie care se unesc aici se pierd în masivul calcaros și îl străbat prin peștera Huda lui Papară.

Are fundul relativ plat pe care curge permanent o rețea de ape. La ploi puternice apa nu poate fi drenată rapid fie din cauza debitului mare, fie din cauza colmatării ponorului cu materiale aduse de apă, lemne sau căpițe de fân. Lacul temporar ce se formează sparge în cele din urmă barajul format și debitul mare de apă produce dese inundații în Huda lui Papară și pe Valea Morilor. Acest fenomen ciudat nu a putut fi explicat în trecut și a dat naștere legendelor cu solomani, balauri gigantici care locuiesc in Huda lui Papară. Acești solomani se scaldă în lacurile peșterii și apa ce deversează produce inundații. S-a născut chiar și o meserie în acest sens, solomonari, bărbați curajoși care intrau în peștera în căutarea și alungarea solomanilor.

Peretele înalt de calcar din partea estică de culoare alb-gri e brăzdat de dungi de culoare vânătă lăsate de scurgerea apelor de precipitații. Aceste dungi vinete au dat locului denumirea de Vânătarile Ponorului.

Partea cea mai interesantă din poljie, declarată rezervație naturală este zona ponorului în suprafață de 5 ha. Valea Ponorului și Valea Seacă ce curg dinspre sud-vest se unesc cu 200 de metri înainte de a intra în ponor. Pe acestă distanță ele formează o scurtă dar spectaculoasa cheie, Cheile Vânătării. În peretele stâng al cheii, apa a dizolvat o diaclază paralelă cu valea, formând o peșteră plină de septe de dizolvare și eroziune, marmite, colmatată parțial cu aluviuni și lemne. Denumită Peștera Mică de la Vânătarea a fost descoperită, explorată și cartată în 1980 de Viorel Ludușan. În peretele de calcar sub care se pierd apele, la câțiva metri înălțime se deschide gura mare a Peșterii Dalbina, peștera fosilă formată dintr-o singură sală de mari dimensiuni lipsită de formațiuni spectaculoase.

Valea Poienii curge de la sud la nord și se aruncă în gol peste peretele înalt de calcar formând o spectaculoasă cascadă de 25 de metri (Cascada Dalbina). În amonte de această cascadă, speologii de la clubul „Emilian Cristea” Alba Iulia au descoperit, explorat și cartat în 1986-88 un aven de 106 de metri adâncime, spectaculos dar deosebit de periculos (Avenul de la Vânătare). Tot în peretele cascadei, speologii de la Polaris Blaj au descoperit un aven de 16 de metri adâncime în fundul căruia un lac plin cu bușteni împiedică înaintarea (Avenul Colmatat).

Articol scris de Adrian Satmaru

Fotografii de Adrian Satmaru