S-a vorbit și se va mai vorbi mult timp de aici încolo despre ospitalitatea și natura fascinantă din Ținutul Buzăului. De aceea, dat fiind faptul că am cutreierat acest ținut, am cunoscut oameni primitori și locuri deosebite, unde poți savura gastronomia locală, poți să îți încarci bateriile și te poți bucura de frumusețea naturii.
Vă propunem 3 locații din Ținutul Buzăului, respectiv din Gura Teghii, Măgura și Pârscov, pregătite în orice anotimp pentru musafiri:
The Grand Prestige Igloo, Gura Teghii
Venind dinspre Nehoiu și mergând către Întorsura Buzăului, imediat după Nehoiașu, pe Valea Bâscăi, se face la dreapta, drumul DJ203K, drum ce duce către Gura Teghii. Drumul este asfaltat și practicabil cu orice fel de autoturism în orice anotimp, deci accesul este foarte facil. Peisajele Muntelui Podul Calului, pe de o parte, și al Munților Buzăului, pe de altă parte, condimentează perfect traseul până la punctul terminus, The Grand Prestige Igloo, Gura Teghii.

Într-un urcuș pronunțat, dar accesibil, se face drumul către The Grand Prestige Igloo și, după 3 ace de păr, apar primele igloo-uri. Igloo-urile sunt dispuse pe două terase, fiecare terasă montană având un peisaj specific.

13 igloo-uri încălzite și facilitățile pe care le oferă asigură un confort care satisface și cele mai exigente gusturi.

Hamace atârnate între copaci, mese din fier forjat cu scaune, locuri de belvedere sau poteci pietruite frumos amenajate se regăsesc pe toată suprafața locației, iar dispunerea lor este făcută în așa fel încât să păstreze intimitatea celor care le folosesc.

De asemenea, restaurantul The Grand Prestige Igloo pune la dispoziția musafirilor un spațiu la interior cu o capacitate de 80 de locuri și o terasă unde mestecenii și fagii sunt o companie omniprezentă.

Specificul bucătăriei este atât tradițional cât și internațional, iar preparatele depășesc orice fel de așteptări. Aici, vei avea ocazia să deguști din preparatele locale specifice fiecărui anotimp și să-ți bucuri papilele gustative cu specialități precum tochitură moldovenească cu praline de mămăliguță sau fasole bătută cu jumări de mangaliță și ceapă murată.

Practic, indiferent că vrei să ai parte de un eveniment reușit, de o vacanță de poveste sau de o perioadă de meditație și relaxare, The Grand Prestige Igloo este locația perfectă, la doar 170 de kilometri de București, într-o zonă de un pitoresc desăvârșit.
Citește mai multe despre The Grand Prestige Igloo, aici.
Cervus Măgura
În Ținutul Buzăului, o locație ideală pentru a începe explorarea este localitatea Măgura, situată pe DN10, între Buzău și Întorsura Buzăului.

O locație care combină perfect valorile tradiționale cu influențele moderne și asigură, în același timp, confort, liniște și o priveliște de excepție este Cervus Măgura, locul unde, primăvara și toamna, căprioarele coboară lângă cabane, o locație de top, ideală pentru cei care adoră stilul comfy rustic.

Construcția cabanelor, perfect armonizată cu peisajul, atât din punct de vedere arhitectural cât și coloristic, asigură o trecere foarte lină între natural, confort și tehnologie fără a avea un aer ostentativ sau să deranjeze privirii.

Fiecare cabană este construită în stil studio, cu o minibucătărie, camere cu baie proprie, geamuri imense care lasă loc luminii naturale să pătrundă în toate colțurile și, în același timp, lasă privirea să alerge voioasă printre peisajele de vis din împrejurimi.

Spațiul de cazare este împărțit între cele două cabane, Cerbul și Căprioara care au fiecare câte un living cu bucătărie și zonă de luat masa. Fiecare cabană are câte două dormitoare cu șemineu electric și băi proprii. Unul dintre dormitoare este situat la parter, iar celălalt se află la etaj cu terasă.

Un alt spațiu unic de cazare este cabana Mistrețul, care este un A frame cu un living spațios, bucătărie cu zonă de luat masa, baie și la etaj, un dormitor.

Curtea interioară, organizată ca o grădină botanică, cu vegetație diversă și pomi fructiferi, lasă loc de plimbare pe aleile pietruite care duc până aproape de vârful dealului. Este un spațiu în care respiri și trăiești ritmuri unice în acord perfect cu natura.
Citește mai multe despre Cervus Măgura, aici.
Valea cu Dor Verde, Pârscov
Complexul Valea cu Dor Verde este format din 6 cabane din lemn, având forma literei A și alura unor cabane în stil scandinav.

Fiecare cabană are o capacitate de cazare de 4 persoane (2 adulți și 1-2 copii). Toate cabanele au dotări moderne care sporesc confortul, indiferent de anotimp: aer condiționat, led TV, Wi-Fi și centrală proprie.

Dispunerea spațiilor dintr-o cabană este următoarea: la parter este de un dormitor cu pat matrimonial, baie. Tot la parter se află și o bucătărie open-space care este dotată cu frigider, plită cu inducție, veselă și o masă pentru 4 persoane. La etaj se află un dormitor mai mic ce oferă o priveliște deosebită către curtea verde.

Curtea locației oferă posibilități de relaxare. „Colțuri” de verde în care poți să te abandonezi și să te încarci de prezența naturii din jurul tău sunt amenajate cu dragoste și grijă pentru confortul turiștilor.

Valea cu Dor Verde este locul unde împreună cu prietenii sau familia, indiferent de anotimp, ai posibilitatea de a te decupla de zgomotul orașului, te poți bucura de liniște, regăsirea de sine, relaxare și aer curat, având la dispoziție amenajări moderne care facilitează detașarea și încărcarea cu o energie sănătoasă.
Citește mai multe despre Valea cu Dor Verde, aici.
Articol scris de Adriana Roman
Fotografii de Adrian Satmaru
Great article! 👍