De-a lungul timpului, România a reprezentat una dintre puterile viticole ale Europei. Datorită soiurilor unice existe pe teritoriul țării nostre, acum un secol, eram recunoscuți în afara granițelor. Din cele 98 de soiuri de struguri românești înscrise oficial, doar câteva au supraviețuit în cultură, în zilele noastre. Experții ne propun să încercăm în acest nou an, trei dintre cele mai importante soiuri vechi de struguri românești, care stau la baza unor vinuri excepționale.
Băbească Neagră
Soiul Băbească Neagră este desprins din istorie și legendă. Se recunoaște ca fiind cultivat pe teritoriul țării noastre încă din vremea geto – dacilor, însă este neclar ce denumire a avut prima oară și cum a intrat în cultura lor. Rezultat al selecției populare, din viță sălbatică de pădure, Băbească Neagră a devenit el însuși istorie a viticulturii țării.
Numele Băbească Neagră este legat de partea legendară a poveștii soiului de struguri. Legenda spune că, târziu toamna, urcând pe Valea Siretului, în drum spre Cetatea de Scaun Suceava, Ștefan cel Mare (voievod al Moldovei) a trecut prin podgoria Nicorești. Aici i-a fost oferit spre degustare vinul roșu obținut în acea toamnă, care i-a plăcut foarte mult. Pentru că ulcica de vin a fost adusă de o bătrână de-a locului, voievodul a botezat acel vin roșu cu numele de Băbească. De atunci, conform legendei, acest soi este cunoscut în popor sub numele Băbească Neagră.
În decursul timpurilor, în diferite podgorii, Băbească Neagră a avut multiple sinonime. Astfel, era întâlnit în cultură sub numele de Crăcană (în podgoria Odobești), Crangană (la Panciu), Căldărușă la Iași sau Căldărușă Neagră la Tulcea și Babadag. Pe teritoriul de astăzi al Republicii Moldova, era cunoscută sub numele de Rară Neagră, nume pe care și l-a păstrat și în zilele noastre. Denumirea de Băbească Neagră rămâne cea oficială, cel puțin în țara noastră, fiind menționat și în cea mai de referință lucrare internațională, ”Ampélographie” (un dicționar al vinului), în perioada 1900 – 1910.
Citește mai multe despre acest soi în articolul Băbeasca neagră, băşicata, braghina, crâmpoşia, galbena și plăvaie – Soiuri de viţă de vie cultivate acum un secol
Tămâioasă românească
Tămâioasa românească este cultivată de peste două milenii pe teritoriul țării noastre. Este, în fapt, un soi tip ”Muscat”, adică tămâios, provenit din Grecia Antică, care s-a adaptat extrem de bine la condițiile climatice ale României. Datorită succesului sortimentelor create din acest soi, viticultorii români au ajuns să îi spună ”tămâioasă românească”. Cu toate că istoria sa este una complicată, viticultorii sunt ferm convinși că soiul tămâioasă românească nu are nimic în comun cu Muscat Ottonelul (știut fiind faptul că este totuși, pe alocuri, un soi înrudit cu muscatul).
La început, se pare că soiul s-a așezat în zona actualei podgorii Drăgășani (unde a fost cunoscut sub numele de Tămâioasă de Drăgășani). Mai târziu, a fost cultivat cu succes și în Dealu Mare (unde era cunoscut sub numele de tămâioasă românească) și la Cotnari, sub numele de Busuioacă de Moldova sau Tămâioasă de Moldova. În zilele noastre, este cultivat în majoritatea zonelor viticole din sudul țării.
Vinurile obținute din acest soi sunt vinuri albe, dulci și aromate, care se realizează din struguri culeși la supracoacere. De aceea, soiul are nevoie de toamne lungi și însorite. În acest mod, strugurii acumulează 240 – 250g/l, putând ajunge chiar și la 300 g/l. Fiind un soi aromat, necesită o scurtă maturare pe boștină, în cadrul procesului de vinificare, în cursul căreia substanțele aromate din pielița boabelor trec în must. Fiind vinuri fine și bine echilibrate, cu conținut de zaharuri destul de mare, acestea sunt cel mai bine servite alături de deserturi. În ultimii ani, vinificatorii români au început să vinifice în sec acest soi, ceea ce îi adaugă la savoare și la ”celebritate”.
Busuioacă de Bohotin (Tămâioasă de Bohotin)
Busuioaca de Bohotin a preluat denumirea de la localitatea pe teritoriul căreia a fost inițial descoperit. Soiul a devenit celebru datorită specificității sale. Este un vechi soi românesc, rămas în cultură, din care se obțin vinuri aromate, de culoare roz spre roșu.
Părerile privind originea acestui soi sunt împărțite, unii cunoscători susținând că este un soi autohton, obținut prin selecție natural, din viță de vie sălbatică. De cealaltă parte sunt cei care consideră că, făcând parte din aceeași familie ca și tămâioasa românească, are aceeași origine ca aceasta, și anume Grecia Antică. Unul dintre punctele comune la care ajung toți cercetătorii este, însă, acela că, în zilele noastre, soiul de struguri busuioacă de Bohotin este, totuși, românesc. Și există și o serie de lucrări internaționale, care îl prezintă ca atare.
Vinurile date de busuioaca de Bohotin sunt vinuri dulci sau demidulci. Tăria alcoolică variază între 11.5 – 12.5°, uneori chiar mai mult. Unii vinificatori au început să experimenteze cu vinificarea în sec a soiului.
Complexitatea aromelor de degustare a vinurilor obținute din busuioacă de bohotin, precum și finețea, culoarea și corpolența lor, conferă acestor sortimente o personalitate aparte. Aceste vinuri se pretează pentru învechire în sticlă, putând fi degustate până la 16 – 20 de ani. Vinurile obținute din busuioacă de Bohotin pot fi servite de sine stătător, ca aperitive sau la desert, acompaniind cu succes cozonacul. Se servesc la o temperature de 10-12°C.
Citește mai multe despre acest soi și în articolul Busuioaca de Bohotin, unul dintre soiurile emblematice ale României, vinul iubitor de dulciuri
Articol și documentare Adriana Roman
Fotografii crameromania.ro, labutoaie.ro, paradisulverde.ro, adevarul.ro, revino.ro
Turist prin Romania 