Muzeul Olteniei Craiova, dedicat recuperării istoriei Băniei, prezintă, în cadrul Secţiei Istorie-Arheologie, expoziția permanentă Oltenia Rediviva. Expoziția prezintă colecții de obiecte aflate în patrimoniul muzeului care, prin valoarea lor, sunt reprezentative pentru arta populară a zonelor și epocilor din care provin. Astfel, în acest articol prezentăm mai multe obiecte din ceramică aflate în patrimoniul Muzeului Olteniei Craiova, cu descrierea, folosința și simbolistica lor.
Ploscă
Piesa a intrat în patrimoniul Muzeului Olteniei Craiova, prin achiziție, în anul 1973, fiind realizată de meșterul Victor Vicșoreanu, din Horezu, județul Vâlcea.
Plosca are formă rotundă cu două fețe; în partea superioară un gât cilindric prevăzut cu un capac, pe circumferință fiind atașate patru aripioare cu orificii prin care este trecută o sfoară subțire necesară pentru a putea fi suspendată, iar la bază se sprijină pe patru piciorușe. Decorul este grafitat, stilizat, compus din motive geometrizate, pe fiecare față câte șase cercuri din puncte, în interiorul cărora este imaginea crucii alternată de linii oblice: motive fitomorfe crenguțe cu flori, pe capac, motivul valului, linii vălurite dublate alternate de puncte, o bandă de linii simple verticale, cerculețe concentrice, policrome în alternanță cu linii vălurite și puncte.
Plosca, alături de ulciorul de nuntă, era prezentă la unul dintre cele mai importante evenimente majore din viața omului, și anume la ritualul de nuntă. Plosca se folosea de către fratele (cumnatul) de mână care era recunoscut prin prosopul (ștergarul) pus de-a curmezișul pieptului alături de conăcari sau colăcari făcea chemarea la nuntă. Aceia care gustau din rachiul (vinul) din ploscă însemna că acceptau invitația și erau prezenți la nuntă. Plosca alături de ulciorul de nuntă devenea, astfel purtătoare de simboluri și semnificații, atât prin motivele decorative, cât și prin cromatică. Motivele decorative întâlnite sunt geometrice, vegetale și creștine.
Motivele geometrizate, cercul stilizat este simbol solar, reprezentând ciclul anotimpurilor, sugerează firul (roata vieții), care învârtindu-se este într-o continuă mișcare de perpetuare și regenerare, sugerând mirilor căsnicie infinită. Punctul sugerează începutul și sfârșitul, dar în acest context simbolizează un nou început al vieții de familie.
Motivele vegetale (fitomorfe), florile simbolizează frumusețea și tinerețea mirilor.
Crucea este simbolul esențial al culturii universale, fiind des întâlnită ca ornament pe ulcioarele și pe ploștile de nuntă, semnificând protecția divină a tinerei familii întemeiate.
Culorile au legătură cu forțele pământului, obținute din hume naturale de diferite nuațe: albul semnifică inocența și puritatea mirilor, galben(ocru) sugerează optimism și încredere, verdele înseamnă calmitate, bună dispoziție, temeritate, culoarea maro (brun) este asociată pământului, simbolizează stabilitate, loialitate sau durabilitate.
Olăritul, prezintă un mare interes atât pentru vechimea sa cât și pentru perfecțiunea estetică. Din momentul nașterii meșteșugului și până în zilele noastre, olăritul oferă o imagine complexă a evoluției sale. Cel mai dinamic și inovator centru al ceramicii oltenești, rămâne Horezu.
Odată cu ridicarea Mănăstirii Horezu de către Constantin Brâncoveanu, olăritul din acea eră s-a impus prin receptivitatea față de inovații tehnice, adoptând smalțul și îmbogățindu-și repertoriul decorativ și cromatic.
Material realizat de doamna Loredana Vasilica Durău, muzeograf Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei Craiova.
Bibliografia materialului:
Barbu Slătineanu, Stahl Paul, Petrescu Paul – “Arta Populară în R.P.R. Ceramica”, București, 1958.
Georgeta Roșu – „Ulcioarele de nuntă”, București, 1997.
Ulcior de nuntă, figurină antropomorfă
Piesa a intrat în patrimoniul Muzeului Olteniei Craiova, prin achiziție în anul 1974 și este un ulcior de nuntă, figurină antropomorfă din Oboga, județul Olt.
Figurina sugerează o siluetă feminină cu gât scurt și cap mic, trăsăturile faciale reliefate, părul reprezentat în formă de coc. Ține brațul stâng ridicat deasupra capului susținând un coș ce se află pe cap iar cu brațul drept cară un ulcior. Are un medalion în jurul gâtului, bluză albă ce sugerează o ie cu motive geometrice pe piept, umeri și mâneci, brâu cu motivul ghirlandei, fustă cu prestelcă ce are în față decor cu registre orizontale în care sunt pictate linii orizontale, linii ondulate sau motivul valului, alternate de puncte, crucea dreaptă. Vasul prevede o mânușă de prindere și un orificiu de umplere.
Lutul folosit a fost obținut prin săpare, frământat prin călcare cu picioarele, modelat pe roata mobilă și manual, iar prin atașare mânușă, angobare, ornament prin îmbrânare și perforare de către meșter cu mâinile umede în lutul crud, smălțuire, două arderi oxidante.
Ulciorul de nuntă era folosit în ceremonialul de nuntă. Era confecționat la comandă de către mire pentru ziua nunții. Era folosit la pețitul miresei și la chemarea la nuntă de către colăcari (conăcari). Ulcioarele de nuntă, care prin semnificația simbolurilor (barza, șarpele, broasca, figurinele antropomorfe), evocă sensul căsătoriei tradiționale de a avea copii, protecția noii gospodării prin simbolul șarpelui și prosperitatea prin semnificațiile broaștei.
Renumitul centru de olărit Oboga se diferențiază de alte centre prin motivele decorative cu caracter sculptural al formelor și capacitatea de a transpune sub forma de simboluri plastice vechi obiceiuri și tradiții.
Olăritul, prezintă un mare interes pentru vechimea și perfecțiunea sa estetică. Din momentul nașterii meșteșugului și până în zilele noastre, acest meșteșug oferă o imagine complexă a evoluției sale care a ocupat un loc de frunte justificat în existența omului.
Material realizat de doamna Loredana Vasilica Durău, muzeograf Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei Craiova.
Ulcioare rituale de nuntă
Șarpele este un străvechi simbol universal reprezentat în arta populară din Oltenia, având funcție apotropaică. Apare în forma sa transfigurată de frânghie sau torsadă, pe fusurile stâlpilor de prispă din nordul Olteniei sau în formă de șarpe, pe unele uși de biserică, din lemn, de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea din Gorj.
În credința populară șarpele reprezintă caracterul htonian, elementul terestru, „șarpele casei” devenind un simbol protector al caselor locuite. În conștiința populară „șarpele casei” era un element de pază și ocrotire a locuințelor:
Dacă șarpele fuge de la casa cuiva, atunci acea casă are să rămâie pusite sau are să moară mai mulți din casă.
(T. Pamfile, Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, Editura Albatros, București, 1983, p. 662).
Șarpele este prezentat în unele basme populare ca element profan – șarpele ca element de obstrucție, simbol al răului, semnificație perpetuată odată cu apariția și dezvoltarea creștinismului.
Prezența șarpelui pe ceramica din Oltenia, cu precădere pe ulcioarele rituale de nuntă de la Oboga – Olt, încadrează acest simbol între cele apotropaice, regăsindu-se în categoria simbolurilor precreștine care populează arta populară românească. Șarpele apare reprezentat cel mai adesea pe obiectele din ceramică și din lemn (precum bâtele din lemn ale ciobanilor, cu șerpi profilați în relief sau cu cap de șarpe, având și în acest caz tot o funcție apotropaică, protectoare).
Material realizat de doamna dr. Roxana Deca, muzeograf Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei Craiova.
Bibliografia materialului:
Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, Editura Albatros, București, 1983;
Iordache Gheorghe, Ocupații tradiționale pe teritoriul României, vol. I, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1985, 1986, Studiu Etnologic, Vol. III, Editura Academiei Române, București, 1996, Vol. IV, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1996.
Articol și documentare Adriana Roman
Fotografii și informații pagina de facebook a Muzeului Olteniei Craiova
Turist prin Romania 