Se spune că, atârnat deasupra ușii, vâscul aduce noroc în casă, bunăstare și fericire. Vâscul nu îşi pierde frunzele niciodată, ca şi bradul, se spune că aduce spor şi sănătate în familie. Este simbolul stabilității şi fericirii cuplurilor de îndrăgostiţi, existând convingerea că o crenguţă de vâsc aduce cu ea un înger care păzeşte dragostea.
Conform adevarul.ro, vâscul aduce noroc îndrăgostiţilor care se sărută sub el în noaptea de Revelion, era folosit ca leac încă de pe vremea dacilor, fiind considerat o plantă sacră. În mitologia germană se spune că este o plantă cu puteri miraculoase, care venea din ceruri şi nu creştea pe pământ.
Semn de bun augur al dragostei, apărător și protector al casei și al familiei, în mitologiile europene, vâscul are un loc cu totul aparte. I se mai spune și „creanga de aur” și este recunoscut acum simbol al sărbătorilor de iarnă. Este o plantă încărcată de magie, simbol al curățeniei spirituale, al libertății și armoniei.
Vâscul rămâne verde și în timpul iernii, rezistând la ger și întuneric. Vechii germani credeau că această plantă provine direct din cer. Vâscul era considerat o plantă sacră atât de norvegieni și de druizii celți, cât și de indienii nord-americani. În special în țările anglo-saxone, potrivit unei tradiții mult răspândite, cei care se sărută sub o ramură de vâsc vor avea bucurie și fericire.
Celții au fost cei care au inițiat un adevărat cult al acestei plante pe care o considerau de esență divină. Considerau că, cel mai prețios vâsc era cel crescut pe stejar (îl numeau „lacrima stejarului”) și însoțeau culegerea unui astfel de vâsc de ceremonii fastuoase. Druizii, preoții celți înveșmântați în alb, tăiau vâscul numai cu o seceră de aur și îl înveleau cu grijă într-o mantie albă. Cu acel prilej se adunau ofrande și se jertfeau doi tauri albi, înălțându-se rugi către zeii atotputernici, pentru a fi îndepărtate duhurile rele, potrivit volumului „Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997.
O legendă spune că Balder, fiul zeiței norvegiene Frigga, ar fi fost ucis de o săgeată din vâsc. Lacrimile albe ale zeiței l-au readus la viață, iar ea a binecuvântat planta.
În unele legende medievale se spune că vâscul era atât de mult venerat, încât dacă doi dușmani se întâlneau din întâmplare sub un pom în care era vâsc, ei încetau imediat dușmănia și se împăcau spre cinstirea vâscului, a cărui putere magică o recunoșteau astfel.
Un obicei spunea că de fiecare dată când un bărbat săruta o fată, trebuia să rupă și una dintre bobițele albe ale vâscului. După ce toate bobițele au fost rupte, nimeni nu se mai săruta sub coronița de vâsc. Chiar dacă semnificația strămoșilor a fost uitată, obiceiul sărutului sub vâsc, în noaptea magică dintre ani, este păstrat în multe țări.
Articol scris de Adriana Roman
Fotografii csid.ro, descopera.ro, observator.ro, catine.ro, europafm.ro
Sursa informației digi24.ro, adevarul.ro
Turist prin Romania 