În lumea afacerilor, în jurul anului 1840, apare Constantin Zamfirescu (primul), un tânăr sosit din zona Muscelului s-a așezat în București împreună cu familia sa.
A cumpărat un teren de la boierul Scarlat Stravolca în zona Dudești, aflată la vremea aceea, la marginea Bucureștiului. Aici a construit o topitorie de grăsimi și a produs lumânări. A cumpărat două cazane cu ajutorul lor a produs săpun de rufe. Zamfirescu „Săpunarul” a avut un succes deosebit, lumânările sale ardeau în casele boierești, în dregătoriile Bucureștiului dar și la Curtea Domnească. Mai mult de atât, Zamfirescu, cu ajutorul celebrului atelier de parfumieri „Grasse”, aduce esențe și produce săpunuri pentru toaletă.
Zamfirescu își extinde afacerile și, pornind de la un mic laborator de ciocolată, ajunge la cea mai mare fabrică de dulciuri din sud-estul Europei. Astfel, povestea bunătăților marelui Constantin Zamfirescu reprezintă una dintre cele mai frumoase povești ale antreprenoriatului românesc de dinainte de sosirea comuniștilor.
În anul 1865, Constantin Zamfirescu (primul) se stinge și lasă pe nepoții săi, Constantin și Olimp, moștenitori ai afacerilor lui. Cei doi erau lucrători la prima fabrică de ciocolată din București, înființată de afaceristul francez Bresson. Cei doi nepoți, în 1898, au cumpărat afacerea francezului. Laboratorul afacerii lor era pe strada Honțig, în timp ce sediul ciocolateriei era pe Bulevardul Elisabeta la numărul 34.
Unul dintre nepoți, Olimp, decide să renunțe la afacerea ciocolatei, astfel că aceasta rămâne în mâinile lui Constantin. Acesta cumpără un teren pe Calea 13 Septembrie și aduce utilaje de ultimă oră din Germania. Învăță secretele marilor ciocolaterii de la acea vreme și, astfel, cunoaște rețeta succesului.
Dulciurile de înaltă calitate de la „Ciocolata Zamfirescu” au reușit să cucerească Bucureștiul și întreaga țară. Devine principalul producător de dulciuri de calitate superioară și „furnisorul” Curţii Regale. Societatea avea magazine de desfacere în București, Sinaia, Iași, Chișinău. În anul 1922, Casa „Grigore Capșa” permite lui Zamfirescu să folosească numele „Capșa SAR” pe etichetele dulciurilor.
Parteneriatul dintre celebra ciocolaterie și la fel de celebra cofetărie trece la următorul nivel. Capșa acordă firmei Zamfirescu dreptul de a comercializa ciocolată sub denumirea, marca și ambalajul „Capșa”. La acea vreme, este posibil ca Ciocolata Zamfirescu să fi ajuns cea mai populară și importantă firmă de producere de dulciuri de calitate din Europa de sud-est.
Fiica lui Constantin Zamfirescu, Olimpia, a povestit în cartea sa, „Gustul amar al ciocolatei – Jurnalul unei supraviețuitoare”, cum era să fie copilul celui care deținea una dintre cele mai renumite fabrici de ciocolată, cum o priveau prietenii ei și cum le ducea dulciuri acestora.
„Copiii mă respectau și mă invidiau. Nu pentru că aș fi fost deosebit de inteligentă sau că aș fi avut un arsenal de jucării, ci pentru că tata era patronul unei fabrici de ciocolată. Deoarece locuiam pe terenul fabricii, aveam acces la laboratoare și aveam voie să gust orice dulciuri doream. Îmi plăcea tare mult să-mi vâr degetele în mixerele uriașe și să ling sosul de ciocolată cu lapte. Îmi plăcea să mă uit cum nugaua era aplatizată pe mesele de marmură și, mai mult ca orice, îmi plăcea să văd muncitorii tăind cuburile mici și presărând zahăr pudră peste foile gelatioase, roșii, portocalii și verzi de rahat. Pe vreme aceea toate acestea se făceau manual (…)
Mai aveam voie să iau câte tablete de ciocolată, bomboane sau rahat voiam. Profitam de această permisiune și împărțeam cu generozitate dulciuri prietenilor mei. Erau în jur de treizeci de fete și băieți de vârsta mea, toți copii ai muncitorilor noștri care locuiau tot pe terenul fabricii.
a povestit Olimpia Zamfirescu, conform Historia.
După instaurarea regimului comunist, din păcate, „Ciocolata Zamfirescu” avea să sufere cumplit. Societatea este naționalizată la 11 iunie 1948, fapt care îl duce la disperare pe Constantin Zamfirescu, care tocmai pierduse într-o secundă munca de-o viață. Acesta și-a luat zilele, aruncându-se pe geam.
Familia a fost deportată în Bărăgan, după ce a încercat fără succes să fugă. Când au ieșit din arest, „Ciocolata Zamfirescu” era o simplă amintire, aceasta fiind unită cu alte două fabrici de dulciuri din București, fiind fondată „Întreprinderea de produse zaharoase”.
Articol scris de Adriana Roman
Fotografii de gastroart.ro, historia.ro
Informații historia.ro
Turist prin Romania 