Dinicu Golescu, Constantin Radovici din Goleşti-Muscel, s-a născut pe 7 februarie 1777, în familia Banului Radu Golescu, fiind fratele lui Iordache Golescu.
Dinicu Golescu a fost un iubitor de literatură şi de folclor, protectorul lui Gheorghe Lazăr și a fost un adevărat îndrumător al poporului român.
Împrejurările l-au silit să se exileze de câteva ori, în Rusia sau în apus. Golescu, având spirit de observaţie şi o inteligenţă vie, a acceptat ideile progresiste ale vremii şi a încercat să le aplice în Ţara Românească.
El a fost numit pe drept cuvânt, „primul român modern”. Dinicu Golescu a călătorit mult, cunoştea franceza, italiana, germana, greaca şi latina. Era dornic de a răspândi cultura în judeţul său (era muscelean), a fondat un liceu de băieţi la moşia sa, Goleşti, având ca profesor pe vestitul savant ardelean Aaron Florian, iar la altă moşie a înfiinţat un pension pentru fete. Impresiile din călătorie sale în Europa le-a tipărit în anul 1826, într-o carte intitulată „Însemnarea călătoriei mele Constantin Radovici din Goleşti”.
În acest volum, boierul descrie cu farmec minunăţiile văzute pe unde a călătorit, în Ardeal, unde a constatat starea superioară a populaţiei faţă de cea din Principate, la Budapesta, unde a fost uimit de mulţimea clădirilor cu caturi; la Viena, Presburg, Karlsbad, Berlin, unde a remarcat portul şi obiceiurile noi, civilizate, în Triest şi Veneţia, unde a rămas consternat în faţa vaporului care merge „cu căldură cu abureală, întocmai ca la cazanul care scoate rachiul”, în oraşele din nordul Italiei, unde s-a extaziat în faţa vestigiilor civilizaţiei romane şi ale Renaşterii.
În descrierea călătoriei de la Trieste la Veneţia, el spune că a ţinut 40 de ore cu corabia şi 20 ore cu vaporul. Maşina cu aburi de acum un veac zguduia pasagerii atât de tare, încât până şi Marele Logofăt Dinicu Golescu, prim-ministru al Ţării Româneşti, care a avut curiozitatea să plece cu „vaporul”, a trecut prin mari emoţii. O astfel de călătorie era considerată drept o performanţă, în acele timpuri. Iată cum descrie corabia cu aburi şi pânză acest ilustru precursor al popularizării ştiinţei în România:
Vaporul este o corabie care merge pe mare, cu un meşteşug de foc ce este în cămara corăbiei, iar afară se vede numai un coş de fer, lung ca de 4 stânjeni, prin care iesă fumul, şi două roate mari de fer, întocmai ca roatele de la mori ce umblă pe apă, una de o parte, afară din corabie, şi alta de cealaltă parte, într-o osie de fer, care este mai înaltă decât faţa apei de şase palme. Roatele intră în apă o parte, şi trei părţi rămân afară. Această osie cu roatele întorcându-se foarte iute goneşte corabia atât de tare încât simte trupul omului cum corabia sparge marea şi roatele lasă în urmă două coade de spumă lungi.
Drept combustibil se întrebuinţau lemne. Iată ce detalii tehnice ne mai dă Dinicu Golescu:
… Şi cum ar pune în cuptor un lemn mai mult se duduie toată corabia. Înăuntru, unde este acel meşteşug, nu lasă pe nimeni să bage de seamă, dar după oarece băgare de seamă ce-am putut face, este un cuptor zidit în cămara corăbiei, care are un coş de fer, care este scos din cuptor înspre mecanica ce au, prin care iese căldură cu abureală, întocmai ca la cazanul care scoate rachiul, la care la fund îl arde focul şi capacul strânge lacrima de abureală. Aşa acel abur al coşului mişcă cea dintâi roată, unde sunt roate întreite ca la un ceasornic, şi cea din urmă roată, prin dinţii ei şi prin dinţii ce sunt pe osia de fer suceşte osia dimpreună cu roatele. Şi că aburul este care face cea dintâi mişcare a roţii, de aceea, când dau foc mai mult, prisosindu-se aburul, sileşte toate roatele şi se cutremură toată corabia…
Vaporul putea să consume prea multe lemne, de aceea căpitanul, neamţ econom, mai întrebuinţa şi pânzele când bătea vântul.
Şi bez acest meşteşug are şi catarguri cu pânze, ca când este vântul spre locul unde va să meagră, întinde pânzele şi mai slăbeşte iuţeala roatelor, împuţinând focul. De la Trieşti şi până la Veneţia sunt 80 de miluri, pe care le ia în 4 miluri, adică în 20 de ceasuri.
Dinicu Golescu, cu toată descrierea stângace a maşinii cu aburi, a fost unul din cei mai mari cărturari ai ţării noastre, iar această călătorie l-a impresionat profund
Când am mers de la Trieşti la Veneţia călătorind cu vaporul, am mers în 20 de ore, iar când m-am întors, vrând să aflu şi drumul ce fac celelalte corăbii, am intrat în corabie, dar mi-am blestemat ceasul întru care am hotărât să am acea băgare de seamă, căci am călătorit până la Trieşti 40 de ceasuri şi în aceasta vreme, nici am mâncat, nici am dormit, ci numai am vărsat şi am plâns ca un copil mic.
Pe 5 octombrie 1830, la moartea cărturarului răpus de ciumă în timpul epidemiei ce lovise Bucureștiul, Heliade Rădulescu scria în „Curierul Românesc”:
Te înalţi, pieri dintre noi, dar pomenirea ta nu va pieri, scrisurile tale vor sta de faţă şi aici şi înaintea judecăţei cel înfricoşate! Numele tău va fi drag învăţăturii şi celor ce se-adapă de dânsa!
Articol și documentare de Adriana Roman
Fotografii profimedia.ro, capital.ro
Informații: dosaresecrete.ro, descopera.ro
Turist prin Romania 