O țară producătoare de vin se laudă cu terroir-ul, tehnologia și vinificatorii care produc vinuri de excepție. Vinul de excepție, însă, se creează pornind de la soiurile de struguri de valoare.
În cazul României se mai păstrează puține soiuri autohtone, dar foarte valoroase. Alături de binecunoscutele Fetească Albă, Fetească Neagră și Fetească Regală, în ultimii ani am început să întâlnim vinuri făcute din Negru de Drăgășani, Novac, Șarbă și Plăvaie.

Conform siteului crameromania.ro, povestea unuia dintre cei mai versatili struguri roșii autohtoni pornește de la SCDVV Drăgășani, când prin selectie individuală făcută de către Mărculescu M. şi Vlădășel M. a rezultat din hibridarea sexuală între soiurile Negru Vârtos (vechi soi românesc de mult uitat) și Saperavi (soi cunoscut după originile sale Georgiene), soiul de struguri Negru de Drăgăşani.
Noul soi de struguri a fost omologat în anul 1993.

Conform aceluiași site putem oferi câteva caracteristici ale soiului Negru de Drăgăşani:
- frunzele adulte au mărime mijlocie cu trei şi cinci lobi, scămoase pe faţa inferioară,
- florile sunt hermaphrodite normale,
- strugurele este mijlociu ca mărime, de forma cilindro conică, uniaxial, bi sau triaripat,
- bobul este mijlociu (2.0 – 2.5 g) de forma ovaidată, are culoare neagră-albăstruie, acoperită cu pruină, pulpa are culoare roşie, este zemoasă, nearomată şi gust franc,

- în condiţiile podgoriei Drăgăşani, dezmuguritul soiului se declansează la nivel mijlociu pe la jumătatea lunii aprilie iar perioada de vegetaţie se extinde pe 180-185 de zile,
- butucii au vigoare mijlocie şi fertilitate bună, rezistenţa bună la ger şi mană,
- la fainare şi putregaiul cenuşiu, soiul prezintă o rezistenţă mijlocie, potenţial de producţie de 4.8-10-16 t/ha,
- strugurii ajung la maturitate în a doua parte a lunii septembrie,
- la maturitate deplină, strugurii acumulează în medie 233-234 g/l zahăr şi 4.5 g/l aciditate (H2SO4) având un conţinut mare în antociani,
- vinul obținut se pretează la învechire în butoaie de stejar și apoi în sticlă,

De la crearea și omologarea sa soiul de struguri Negru de Drăgăşani a început să fie cultivat și adaptat și în alte zone ale țării, viticultorii descoperind în acest soi un adevărat exemplu de adaptare și autenticitate. Autenticitatea sa este dată și de prospețimea și fructuozitatea gustului vinului având tonuri de cireşe negre, afine, mure, porumbe sau condimente.
Vinul obținut de soiul de struguri Negru de Drăgăşani poate fi servit cu brânzeturi tinere și proaspete, cu carne roșie, dar și paste sau risotto.
Articol și documentare de Adriana Roman (sursa informației crameromania.ro)
Fotografii de crameromania.ro