Conform documentelor vremii, în anul 1862, România deținea aproximativ 100.000 de hectare de viță, iar până în anul 1883 această suprafață ajunge la 150.000 de hectare. Filoxera care a distrus o parte considerabilă din viile Europei, afectează și România. Cu toate acestea, în anul 1900, România avea 152.000 de hectare cultivate cu vie.
După acest episod, în care filoxera a făcut ravagii, recuperarea viilor s-a făcut cu ajutorul unor consilieri francezi, care au adus în România soiuri de foarte bună calitate precum Merlot, Chardonnay, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon sau Sauvignon Blanc, cultivate și în prezent.
În perioada interbelică, viticultura s-a dezvoltat într-un ritm accelerat, astfel încât, în România, s-a ajuns la o suprafață totală de 300.000 de hectare cultivate cu vie, în anul 1972. Instalarea regimului comunist în România a afectat producția de vin, înlăturându-se soiurile străine de vie.
După 1990, suprafața cultivată se diminuează și mai mult, dar prezentul putem observa o revigorare a sectorului viti-vinicol, cu plantații noi și vinuri de foarte bună calitate.
Incursiunea noastră face referire la perioada de dinaintea apariției filoxerei, când soiurile româneşti erau extrem de valoroase, făcându-se cunoscute și apreciate dincolo de graniţele ţării. Puţine soiuri de viţă de vie autohtonă au rezistat până în zilele noastre. Iată câteva dintre acestea:
Băbeasca neagră sau Crăcana este cel mai cunoscut soi românesc şi este foarte vechi. Se pare că provine din vremea dacilor, dar se ştie sigur că în secolul al XVII-lea vinul obţinut din acest soi era apreciat şi comandat de Richelieu, cardinalul Franţei.
În Moldova, Băbeasca neagră există sub denumirea de Rară Neagră, este considerat soi autohton și este ridicat la rang de brand național, deși au sunt cultivate doar 80 de hectare.
Crăcana este de origine necunoscută şi era răspândită în Moldova şi Basarabia, podgoria de la Nicoreşti fiind cunoscută din acest punct de vedere. Din caracteristicile ei numim următoarele:
- este o varietate productivă,
- se coace târziu,
- în anii foarte buni întrece în calitate chiar şi regele vinurilor, Cabernetul,
- se împacă bine cu seceta,
- rezistă la brumă şi îngheţuri, fiind unica varietate românească care poate da din nou lăstari roditori.
Băşicata este o varietate care se cultiva mai ales în podgoria Dealu Mare. Acest soi este unul din cele mai vechi soiuri autohtone întâlnit doar în spaţiul românesc. Din caracteristicile ei numim următoarele:
- nu avea putere mare de creştere,
- nu suporta o tăiere lungă, (se lasă 2-3 coarde de rod, cu 8-10 ochi şi 1-2 cepi),
- producţia de struguri este mare, peste 20 t/ha,
- coacerea are loc la sfârşitul lunii septembrie, dar poate continua în toată luna octombrie,
- cantitatea de zahăr acumulată atinge rar 170 g/l, motiv pentru care uneori i se spune Băşicata acră.
Datorită acestei acidităţi se recomandă cupajarea cu soiuri mai puţin acide.
Braghina era un soi originar din părţile călduroase ale Europei, fiind cultivată doar în Oltenia. Din caracteristicile ei numim următoarele:
- are nişte struguri extrem de fini, care dau un vin delicat, aproape spumos,
- nu poate rodi decât atunci când este cultivată în amestec cu altă varietate care să aibă flori cu polen activ,
- deşi strugurii sunt de culoare roz-cenuşiu, vinul rezultat este unul alb.
Crâmpoşia se mai numeşte şi Cârloganca, după numele unui sat din apropierea de Drăgăşani-ului. Acum 100 de ani acest soi era răspândit atât în Oltenia, cât şi în Muntenia. Din caracteristicile ei numim următoarele:
- strugurii sunt de mărime mijlocie spre mare, sunt conici şi aripaţi, cu boabele rare pe ciorchine,
- pot rămâne pe butuc până la supramaturare, pentru că, având boabe cu pieliţa groasă, sunt rezistenţi la atacul mucegaiului sau al insectelor,
- strugurii ajung la o concentraţia în zaharuri de până la 200 g/l,
- crâmpoşia este folosită şi pentru producerea strugurilor de masă, cu un aspect frumos, cu boabe tari, crocante şi bogate în zaharuri,
- vinurile obţinute din soiul Crâmpoşie se caracterizează prin prospeţime şi fructuozitate,
- vinurile un conţinut moderat de alcool, între 9-12% vol. şi o aciditate destul de ridicată, ceea ce le recomandă pentru obţinerea vinurilor spumante,
- nu dă o producţie prea mare, din cauza pământului secetos.
Feteasca albă, zisă Fetişoara sau Leanca, era cunoscută pretutindeni în Moldova de sus şi în Transilvania, unde a format şi formează şi azi buchetul cel mai distins al vinurilor locale.
Specialiştii spun că vinul nu este tare, însă foarte delicios şi trebuie preparat separat, singurul soi cu care merge în combinaţie fiind Grasa de Cotnari. Galbena produce mult şi dă un vin plăcut, uşor, foarte căutat, mai ales dacă are şi Plăvaie în amestec. Vinul de Galbenă este mai mult un vin de amestec şi de consumaţie crudă, adică nu se pune la învechit.
Galbena era o varietate vestită încă din vechime, originară din Moldova şi cultivată mult la Odobeşti, Panciu, în zona Tecuciului şi sudul Basarabiei.
Plăvaie este unul dintre soiurile vechi autohtone, care se regăseşte astăzi îndeosebi în Podgoriile Obobeşti. În trecut, acest soi era întâlnit în majoritatea podgoriilor din Moldova, dar cu precădere în cele din sud. La Panciu, Plăvaie ocupa aproape jumătate din suprafaţa podgoriei şi i se mai spunea Plăvană.
De asemenea, era cultivat pe suprafeţe mari şi în podgoria Odobeşti, alături de soiul Galbenă. Împreună erau cultivate, practic, pe întreg teritoriul ţinutului Vrancei. Dă producţii mari de struguri, ajungându-se uneori chiar până la aproximativ 40.000 kg la hectar. Vinurile de Plăvaie sunt de culoare galben-verzui, sunt seci, au o tărie alcoolică de 9-10% vol. şi aciditatea destul de ridicată.
Articol scris de Adriana Roman
Fotografii adevarul.ro
Sursa informației adevarul.ro, agro.basf.ro, bauturi.info
Turist prin Romania 