La data de 8 septembrie sărbătorim Sântămăria Mică sau Precista Mică, sărbătoarea care încheie vara, momentul când, prin tradiție, oamenii treceau de la pălărie, la căciulă și urmau multe schimbări. Una dintre tradițiile satului spune că în acestă perioadă se fac anumite activități: se culeg ultimele plante de leac, se bat nucii, începe culesul strugurilor și se seamănă grâul, orzul și secara.

Maica Domnului are în calendarul ortodox 9 zile de pomenire, începând cu Buna Vestire din martie și terminând cu „Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana”, la final de decembrie. Două zile dintre aceste nouă sunt cele mai cunoscute, fiind situate la „hotarul” dintre finalul verii și începutul toamnei.

Nașterea Maicii Domnului este prăznuită de Biserică pe 8 septembrie, fiind prima mare sărbătoare din anul bisericesc (an care începe la 1 septembrie). A fost fixată în a opta zi din anul bisericesc, pentru că cifra opt simbolizează ziua veșniciei, viața fără de sfârșit.

Pe 15 august creștinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului (numită popular Sântămăria Mare), iar pe 8 septembrie este Nașterea Maicii Domnului (Sântămăria Mică).

Tradiția populară sspune că vara începe la Onofrei (Cuviosul Onufrie cel Mare) și se termină la Sântămăria Mică. Toamna se încheie la Sfântul Nicolae.

Septembrie este prima lună a calendarului biblic, iar românii îi spuneau acestei luni în mod popular Răpciune, cu înțeles de răcire a timpului și exista și o zicală:

În luna Răpciuni, cad copiii pe tăciuni,

sensul fiind că se strângeau în jurul focului.

Odată cu schimbarea anotimpurilor, oamenii își schimbau ținuta vestimentară, iar păsările migratoare își încep călătoria spre alte tărâmuri, mai calde, semn că vara s-a sfârșit. În Oltenia se fac pomeni „ pentru vii” și sunt sfințite fructele toamnei.

Despre Sântămăria Mică, Ion Ghinoiu, în cartea Calendarul țăranului român – Zile și mituri, scrie că este

„marcat de închiderea pământului pentru reptile și insecte, de plecarea păsărilor migratoare spre țările calde, de schimbarea pălăriei cu căciula, de târgurile și iarmaroacele unde se vindeau și se cumpărau produse specifice sezonului”.

Țăranii făceau în acestă perioadă diverse activități: culegeau ultimele plante și fructe de leac, băteau nucii, începeau culesul strugurilor și semănau grâul, orzul și secara.

Tot Ion Ghinoiu spune despre semnificațiile religioase ale sărbătorii și despre o legendă următoarele:

„Conform tradiției creștine, Fecioare Maria a fost născută miraculos. Părinții ei, Ioachim, descendent al unui neam împărătesc, și Ana, descendentă din neamul lui David, erau defăimați și huliți că nu aveau copii. Ioachim se roagă lui Dumnezeu în munți, iar femeia lui, stearpă și neroditoare, în grădină, să le dea rod sfânt pântecelui. După unele legende populare, Ana ar fi rămas însărcinată, mirosind sau sărutând o frunză de păr sau o floare, după altele s-ar fi născut din durere de inimă, dintr-o mamă de 7 ani și un tată de 77 de ani”.

Potrivit tradiţiei populare, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, ca de altfel la orice mare sărbătoare, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul. În popor se spune că în această zi vor fi ascultate mai ales rugăciunile femeilor care vor să aibă copii, dar şi ale celor însărcinate, pe care Maica Domnului le va ajuta să aibă o naştere uşoară.

Articol scris de Adriana Roman

Fotografii ziarullumina.ro

Informații adevarul.ro