În centrul Bucureștiului, mai exact, în fața Bisericii Sfântul Gheorghe Nou, se află monumentul Kilometrul zero.

Monumentul a fost conceput de arhitectul Octav Doicescu în colaborare cu sculptorul Constantin Baraschi în anul 1936.

Monumentul Kilometrul zero este un bazin în centrul căruia se află o roză a vânturilor, între razele căreia sunt gravate denumirile principalelor provincii istorice românești: Ardeal, Banat, Basarabia, Bucovina, Dobrogea, Moldova, Muntenia și Oltenia.

Aceasta nu este forma originală a monumentului, ci o reconstituire parțială. Doar fundul bazinului și roza vânturilor corespund monumentului original. În centrul rozei se află o sferă încinsă pe circumferință cu un brâu pe care sunt reprezentate semnele zodiacului, iar pe lateralele de piatră ale bazinului în care stă puțin scufundată roza sunt săpate denumirile unor orașe ale României și distanțele până la ele pornind din Kilometrul 0.

Apar gravate numele unor orașe care sunt în prezent în Republica Moldova (Chișinău, Orhei, Tighina) sau în Bulgaria (Silistra și Bazargic), orașe care au făcut parte din România Mare din anul 1913 până în 1940.

La începutul anului 1936 municipalitatea capitalei a hotărât instalarea unui monument alcătuit dintr-un bazin circular cu o roză a vânturilor având între raze numele și stemele provinciilor României. În mijlocul acestui ansamblu, pe o sferă de marmură neagră cu diametrul de cca 3 metri, urma să fie amplasată o statuie reprezentându-l pe Sfântul Gheorghe omorând balaurul realizată de sculptorul Constantin Baraschi care a și fost realizată.

Deși inițial Patriarhia României și-a dat acceptul, ulterior a revenit asupra hotărârii și s-a opus realizării monumentului. Drept urmare, statuia Sfântului Gheorghe a fost amplasată în Parcul Carol al II-lea, actualul Parc Herăstrău, iar sculptorul Constantin Baraschi, a propus ca deasupra sferei de marmură neagră să fie înălțată statuia lui Făt-Frumos omorând un balaur. Monumentul nu a fost acceptat nici în această formă și până să se mai ia vreo decizie a început al Doilea Război Mondial. După sfârșitul războiului începe perioada comunistă iar stemele și numele Basarabiei și Bucovinei nu mai puteau apărea pe monument. În 1952 sfera a fost demontată și bazinul circular a fost acoperit cu pământ.

După 1989, monumentul a fost restaurat conform situației descoperită in situ, și inaugurat pe 9 iunie 1998, în timpul Lunii Bucureștilor. În locul sferei de marmură neagră a fost realizat un glob pământesc schematic din bronz, operă a sculptorului Ioan Bolborea.

Lucrări cunoscute ale sculptorului Ioan Bolborea, amplasate în București sunt grupul statuar „Căruța cu paiațe” (2005), inaugurat la 19 decembrie 2010, Fântâna Vioara Spartă, instalată în Parcul Colțea dar și lucrările de turnare pentru statuia împăratului Traian, opera lui Vasile Gorduz, amplasată pe treptele Muzeului Național de Istorie a României.

Articol scris de Adriana Roman

Fotografii și informații wikipedia