Un spațiu plin de istorie, un loc unde arta este susținută și se manifestă pe deplin, un loc încărcat de patriotism și de profundă trăire spirituală este cea mai veche așezare mănăstirească a Țării Românești, Mănăstirea Tismana.

_MG_7984 copy
Mănăstirea Tismana

Mănăstirea Tismana este așezată pe malul râului cu același nume, într-o oază de verdeață, fiind înconjurată de munți. De la distanță dă impresia unei fortărețe așezate pe un vârf de stâncă.

_MG_7996 copy
Mănăstirea Tismana

Într-un hrisov de la 1387 se scrie că domnitorul Mircea cel Bătrân spunea că mănăstirea a fost ridicată din temelie de tatăl său, Radu I (cunoscut ca Radu Negru Vodă) și că fratele său, Dan I, a întărit-o cu multe lucrări și donații.

_MG_7981 copy
Mănăstirea Tismana

În lucrarea sa Negru Vodă, Bogdan Petriceicu Hașdeu scrie despre Sfântul Nicodim și spune despre acesta că a fost mâna dreaptă a lui Vladislav și a lui Radu Negru Vodă, în privința organizării bisericești.

_MG_7972 copy
Mănăstirea Tismana

Sfântul Nicodim s-a născut la Prilep în Macedonia. Era de neam valah și de viță domnească, fiind rudă cu cneazul Lazăr al Serbiei, iar după mamă se înrudea cu domnitorii Basarabi.

_MG_7987 copy
Mănăstirea Tismana

În Țara Românească, Sfântul Nicodim ridică mai întâi o biserică din lemn de tisa, un conifer cu care erau împăduriți munții din zonă. De la numele acestei esențe de lemn vine și numele de Tismana.

_MG_7991 copy
Intrarea în Mănăstirea Tismana

La 15 august 1377, Sfântul Nicodim ridică și sfințește biserica din zid, fiind ajutat material de Radu I.

_MG_7999 copy
Detalii intrare în biserica Mănăstirii Tismana

La 1564 este executată pictura bisericii de către Dobromor din Târgoviște. Este pictată în stil post bizantin, fiindu-i specific roșul de Tismana. În secolul al XIX-lea s-a pictat un strat nou peste pictura veche.

_MG_7992 copy
Picturi de exterior – biserica Mănăstirii Tismana

În anul 1955, printr-o tehnică unică la acea vreme, s-a desprins pictura de deasupra și s-a lăsat pictura cea veche. Pictura mai nouă este acum încastrată pe pereții muzeului și ai coridoarelor chiliilor.

IMG_20190621_145726 copy
Picturi în biserica Mănăstirii Tismana

Mănăstirea Tismana a fost folosită de-a lungul timpului ca cetate de apărare și loc de odihnă și reculegere pentru multe personalități politice și culturale.

_MG_8000 copy
Picturi în biserica Mănăstirii Tismana

Astfel, Neagoe Basarab sau Matei Basarab s-au ascuns aici de teama năvălitorilor barbari, Tudor Vladimirescu a conceput aici Proclamația de la Padeș. Tot aici a găsit loc de inspirație și alinare George Coșbuc.

IMG_20190621_145609 copy
Picturi în biserica Mănăstirii Tismana

Sfântul Nicodim a conceput aici, la Tismana, unul din primele centre artistice și cărturărești din Țara Românească și a înnoit viața călugărească de la tipicul de la Athos. Din mâinile Sfântului Nicodim ne-a rămas valorosul Tetravanghel scris pe pergament, de la 1404, acesta fiind cea mai veche carte datată din Țara Românească.

IMG_20190621_145558 copy
Picturi în biserica Mănăstirii Tismana

În prezent, Tetravanghelul se află la Muzeul Național de Artă al României. În atelierele de la Mănăstirea Tismana au lucrat călugări copiști. Aceștia au realizat obiecte de artă de mare rafinament care se află expuse acum în muzeul mănăstirii.

IMG_20190621_145702 copy
În biserica Mănăstirii Tismana

Mai sus de Mănăstirea Tismana, urcând doi kilometri pe o cărare marcată, printre conifere și foioase, pe lângă un izvor cristalin, se ajunge la schitul Cioclovina de Jos, o sihăstrie a Tismanei. Schitul apare în documentele anului 1660.

_MG_8001 copy
În curtea Mănăstirii Tismana

După alți trei kilometri de urcuș printr-o pădure de brazi, castani comestibili și fagi, se poate admira întreaga vale, Tismana se vede cât o nucă și se zărește în îndepărtare chiar și orașul Târgu-Jiu. În vârful muntelui este Biserica Schimbarea la Față, construită în 1714. Ambele schituri sunt administrate de Mănăstirea Tismana.

Articol scris de Adriana Roman

Fotografii de Adrian Satmaru