“Călătorului îi șade bine cu drumul”, așa zice o zicală românească; așa că, la invitația doamnei Lucia Condrea, proprietara Muzeului Ouălor Lucia Condrea și păstrătoarea tradiției huțule în Bucovina, am avut ocazia, într-o atmosferă de sărbătoare huțulă, să particip la Festivalul Huțulilor de la Moldovița.

Surprins, foarte plăcut surprins, am constatat că la Moldovița tradiția se păstrează și este dusă mai departe din mama în fiică sau din tată-n fiu. Astfel, pe scena festivalului organizat pe stadionul din comună, au urcat alături de doamna Lucia Condrea și nepoatele sale.

Este o zi memorabilă pentru comunitatea din Moldovița și pentru Bucovina, ca și păstrătoare a tradiției și promovarea ei, doamna Lucia Condrea a primit titlul de Cetățean de Onoare al Moldoviței.

Localnicii au venit cu mic cu mare la festival deoarece activitățile au fost pentru toate gusturile și toate vârstele. Îmbrăcați în costumul tradițional al huțulilor și mândri de tradiția lor, localnicii au participat la o defilare a cailor huțuli și a căruțelor trase de cai huțuli.

În superbele costume tradiționale, horele și dansurile au căpătat un aer de o festivitate unică.

Alături de participanții de la Festivalul Huțulilor au fost și nume sonore care au dorit să viziteze cu această ocazie și Muzeul Ouălor încondeiate Lucia Condrea. Astfel, i-am putut identifica pe Radu Surugiu, Mihai Răzvan Ungureanu, Gheorghe Flutur și alte nume cu răsunet.

Purtând costumele tradiționale ale huțulilor de munte, membrii Ansamblului Huțulca din Moldovița, format din copii și din adulți, au urcat pe scena festivalului și au impresionat publicul cu cântecele și dansurilor lor tradiționale.

Ediția din acest an a Festivalul Huțulilor de la Moldovița a încântat inimile huțulilor și a bucovinenilor, încheindu-se cu un foc de tabără.
Articol scris de Adrian Satmaru
Fotografii de Adrian Satmaru
Reblogged this on Oua incondeiate din Moldoviţa.